Pădurar luat la bătaie într-o comună din Argeș. Agresorul, arestat pentru ultraj

Pădurar luat la bătaie într-o comună din Argeș. Agresorul, arestat pentru ultraj. Foto cu caracter ilustrativ. Sursa: Pixabay.com
Pădurar luat la bătaie într-o comună din Argeș. Agresorul, arestat pentru ultraj. Foto cu caracter ilustrativ. Sursa: Pixabay.com

Un bărbat în vârstă de 33 de ani a fost reținut după ce a lovit un pădurar din comuna Cicănești, județul Argeș. 

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş au fost sesizaţi prin 112 cu privire la un conflict izbucnit pe raza comunei Cicăneşti, în cadrul căreia un pădurar ar fi fost lovit de către o persoană pe care a găsit-o în pădure.

”La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Albeştii de Argeş, care au stabilit că un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Curtea de Argeş, care se afla în cantonul de care răspunde, de pe raza localităţii Cicăneşti, a surprins în fondul forestier un bărbat de 33 de ani, din Şuici, cu un atelaj, împrejurare în care cel din urmă l-ar fi lovit pe pădurar”, se arată într-un comunicat de presă. 

Bărbatul a fost arestat 



În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, iar în cursul zilei de astăzi a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş în faţa instanţei, iar Judecătoria Curtea de Argeş a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel