Garda Forestieră Suceava a deschis o anchetă după ce o pădure a fost infestată cu intenție pentru a genera ”false produse accidentale”.
O pădure proprietate privată, aflată în zona comunei Moldovița, a fost infestată cu intenție, iar Garda Forestieră Suceava a deschis o anchetă în acest sens, au transmis reprezentanții instituției, scrie Agerpres.
Potrivit sursei menționate, în pădure au fost găsite patru posibile nade feromomale amplasate pe arbori. Nadele feromonale sunt produse chimice de sinteză care ”au rolul de a atrage insectele dăunătoare pentru arbori în curse, unde pot fi numărate și eliminate”.
De asemenea, ”amplasarea lor se face în baza unui plan exact, în suprafețe infestate, cu înscrierea într-un inventar și în baza unor măsuri de management ulterior. Prin numărarea insectelor capturate se determină natura și intensitatea lucrărilor de combatere necesare. În general, se amplasează o nadă la 50-100 de hectare.
Prin amplasarea nadelor pe arbori sănătoși se atrag insectele în pădurea respectivă și se produce uscarea ei într-un timp scurt, generând false produse accidentale”, au precizat reprezentanții Gărzii Forestiere.
Conform legii, se poate recolta dintr-o pădure doar atât lemn cât crește, astfel încât volumul și calitatea pădurilor să rămână constante. Pentru proprietățile private, această regulă limitează profiturile obținute deoarece se pot tăia anual doar volume mici.
În momentul în care apar atacuri de insecte și uscări în masă ale pădurii, se poate solicita tăierea legală de volume mari de masă lemnoasă.
”Menționăm că anterior faptelor descoperite, în pădurea respectivă se ceruse depășirea cotei anuale de recoltare a masei lemnoase și erau puse în valoare câteva sute de metri cubi de produse accidentale. Începând cu anul 2016, distrugerea intenționată a pădurilor este considerată atentat la securitatea națională a țării”, au adăugat specialiștii silvici.
Garda Forestieră a depus o sesizare penală pentru distrugerea intenționată a pădurii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu