Vijelia a produs pagube în mai multe zone din județul Sălaj.
Vântul puternic a produs, sâmbătă, pagube în mai multe zone ale judeţului Sălaj, pompierii fiind solicitaţi să intervină pe parcursul zilei la mai multe intervenţii, scrie Agerpres.
Potrivit unei informări de presă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, pompierii au intervenit pe o stradă din Jibou, unde câteva cabluri de telefonie s-au desprins şi au căzut la marginea carosabilului, dar şi pentru a înlătura un copac prăbuşit pe carosabil, pe drumul dintre localităţile Cehu Silvaniei şi Ulciug.
De asemenea, vântul a dus la desprinderea unui panou publicitar, care a căzut peste un autoturism, în Şimleu Silvaniei, iar un copac rupt de vânt a avariat fereastra unui restaurant din Zalău.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu