Adelin Petrișor a zis că două jurnaliste, care au semnat Scrisoarea prin care angajații Știrilor TVR i-au cerut respect Doinei Gradea, după ce PDG-ul o numise pe o colegă de la TVR “CAP DE PORC”, nu li s-a mai prelungit contractul de muncă.
Patrick André de Hillerin a comentat acest subiect.
”Cică două ziariste tinere din redacția de știri a TVR s-au trezit că nu le mai este prelungit, a x-a oară, contractul de muncă pe perioadă determinată. Iar Adelin Petrisor sugerează că acest lucru se întâmplă pentru că cele două au semnat petiția lucrătorilor la Știrile TVR prin care se protesta că o colegă de-a lor a fost făcută "cap de porc". Și dă-i și insinuează, și dă-i și plângi. De milă.
Țin să-i amintesc domnului Petrisor că a trecut o săptămână și aproape jumătate de când celui care a făcut publică informația că pe colega lor o poreclea cineva "cap de porc" i-a fost desfăcut contractul cu TVR. O săptămână și jumătate în care niciun angajat al știrilor TVR nu a ieșit public să spună că e unfair. Și, de ce ar face-o? Și cine să o facă? Costache, căruia Dragos Patraru îi terfelea periodic idolița?
Să se revolte însuși Adelin, care toată iarna face reportaje de război de pe pârtiile de schi, cu product placement, în bunul stil al TVR-ului Marinei Almășan și al lui S.A. Muilă?
Eu n-am scris nimic despre subiect în jurul datei de 3 mai, adică atunci când a ieșit Dragoș cu subiectul, pentru că, deși mi-e prieten, nu am fost de acord cu modul în care a procedat.
Dar nu pot să nu spun nimic acum, când Dragoș și-a luat-o, iar eternii profesioniști care fac știri de maxim un punct rating s-au folosit de el atunci, iar acum se fac că habar n-au cine-i Pătraru.
Sper, chiar sper ca Doina Gradea să găsească mijloacele legale de a face curățenie în televiziunea aia, pentru că nu are România atâta mentă câtă pot freca în doar o lună "profesioniștii" din TVR”, a scris Patrick André de Hillerin pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu