Pakistan: Cel puţin trei morţi şi 15 răniţi într-o explozie la Lahore

Cel puţin trei persoane au murit şi 15 au fost rănite miercuri la Lahore, al doilea oraş din Pakistan, în a doua zi a Ramadanului, a relatat televiziunea de stat, preluată de AFP. Explozia s-a produs într-o zonă frecventată a oraşului, aproape de intrarea rezervată femeilor într-un mausoleu sufit din secolul al XI-lea, unul din cele mai mari din Asia de Sud, au precizat postul de televiziunea şi poliţia locală.

Aceasta a confirmat explozia, fără însă a comunica un bilanţ al victimelor. Mausoleul Data Darbar a fost deja în 2010 ţinta atacului unor kamikaze, soldat cu peste 40 de morţi. 'Este vorba, se pare, de un atentat sinucigaş vizând un vehicul al forţelor de securitate', a declarat miercuri pentru AFP Muhammad Kashif, un responsabil al poliţiei locale. 'Încercăm să avem mai multe informaţii de la faţa locului', a adăugat el. Televiziunea publică (PTV) a difuzat imagini cu autovehicule avariate şi echipe de salvare acţionând la locul atacului.

În Pakistan, sufiţii, adepţii unui curent mistic din islam, sunt adesea ţinta extremiştilor, cum sunt jihadiştii Statului Islamic, care consideră anumite rituri sufite ca neislamice. Lupta împotriva extremismului s-a intensificat în Pakistan după atacul din 2014 de la o şcoală din Peshawar (nord-vest), soldat cu peste 150 de morţi, în majoritatea lor minori. Între timp, situaţia de securitate s-a ameliorat considerabil, însă grupările extremiste şi-au păstrat capacitatea de a întreprinde atacuri spectaculoase. În martie 2018, nouă persoane şi-au pierdut viaţa într-un atac comis la Lahore, după ce, în 2016, în acelaşi oraş, o explozie care i-a vizat pe creştini în ziua de Paşte, a ucis mai mult de 70 de oameni într-un parc. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel