Pakistan renunță la legea castrării chimice din cauza Șariei

Pexels
Pexels

În Pakistan, legea care prevedea castrarea chimică a fost sistată, din cauza unor obiecții ale experților islamici. 

Introducerea planificată a castrării chimice pentru violatorii în serie din Pakistan a fost sistată din cauza obiecțiilor experților în dreptul islamic, care au spus că o astfel de pedeapsă ar fi contrară Șariei. Clauza controversată dintr-un proiect de lege care modifică legea penală din Pakistan a fost abandonată înainte ca Adunarea Națională să o voteze miercuri, a declarat vineri un oficial al parlamentului pakistanez, conform RT

Dacă ar fi fost adoptată, ar fi fost neconstituțională, a explicat secretarul parlamentar pentru drept și justiție Maleeka Bokhari. Legea de bază a țării cere ca toate legile sale să fie în conformitate cu Șaria și Coranul.

Consiliului Ideologiei Islamice s-a opus

Bokhari a spus că decizia de a renunța la clauză a fost luată din cauza obiecțiilor din partea Consiliului Ideologiei Islamice, un organism constituțional care consiliază guvernul Pakistanului cu privire la complexitățile legii islamice.

Proiectul de lege modifică Codul Penal și Codul de Procedură Penală din Pakistan pentru a eficientiza investigațiile și urmăririle penale pentru infracțiuni sexuale, fiind parte a unei reforme extinse împotriva violului. Unii parlamentari conservatori au argumentat în mod vocal împotriva clauzei de castrare, mai ales când actul legislativ se îndrepta spre aprobare. Senatorul Mushtaq Ahmed de la partidul islamist Jamaat-i-Islami a susținut că violatorii ar trebui spânzurați public, în timp ce castrarea nu a fost menționată niciodată în Sharia.

Nou sistem de cercetare

Un proiect de lege separat, aprobat miercuri de parlament, introduce un sistem de anchetatori regionali speciali pentru acuzațiile de viol care urmează să fie numiți de prim-ministru, precum și noi protecții pentru victime și pedepse pentru oficialii care nu își investighează în mod corespunzător plângerile. Printre altele, se face referire la idea precum căreia victima are „în general un caracter imoral”, acest argument devenind inadmisibil în instanță.

Reforma este necesară deoarece în prezent descurajarea crimelor sexuale în Pakistan este subminată de „anchetele slabe, procedurile arhaice și regulile de probă și întârzierea proceselor”, se arată în proiectul de lege.

În afară de Pakistan, alte cinci state au în vigoare castrarea chimică ca pedeapsă pentru faptele penale de natură sexuală. În Coreea de Sud este implementată din 2011, în SUA, California, Florida, Iowa, Louisiana, Montana și Wisconsin folosesc această pedeapsă, în Cehia este în vigoare din 1966 și în Ucraina din iulie 2019.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel