Pakistanul ştia de patru ani unde se ascunde bin Laden, dar a refuzat să acţioneze

bin laden
bin laden

Amrullah Saleh, fostul şef al spionajului afgan, a declarat pentru CNN că reţeaua sa de spioni şi informatori descoperise în 2007 ascunzătorile al-Qaida din Pakistan în care se putea adăposti liderul reţelei teroriste.

Spionii afgani au avut informaţii care i-au ghidat încă de acum patru ani către zona unde se ascundea Osama ben Laden, dar preşedintele de atunci al Pakistanului, Pervez Musharraf, a refuzat să întreprindă vreo acţiune, în ciuda rapoartelor detaliate, susţine fostul şef al serviciilor afgane, conform Realitatea.

Amrullah Saleh, fostul şef al spionajului afgan, a declarat pentru CNN că reţeaua sa de spioni şi informatori descoperise în 2007 ascunzătorile al-Qaida din Pakistan în care se putea adăposti liderul reţelei teroriste. "Am lucrat mult în zonele tribale din Pakistan... am luat sat cu sat, recrutând informatori la întâmplare", a povestit Saleh. "Am ajuns la concluzia că ben Laden nu era în zonele tribale", a adăugat fostul şef al serviciilor afgane de informaţii.

Saleh spune că şi-a direcţionat apoi sursele de informaţii mai departe în teritoriul pakistanez, identificând ascunzătorile al-Qaida într-un oraş numit Manshera, aflat la scurtă distanţă de locul în care s-a dovedit până la urmă că îl adăpostea pe ben Laden.

Însă, spune Saleh, când a menţionat acest lucru la o întâlnire dintre Musharraf şi omologul său afgan, Hamid Karzai, preşedintele pakistanez "s-a înfuriat foarte tare". El a refuzat să treacă la acţiune sau măcar să facă nişte verificări aleatorii, stradă cu stradă, în acea zonă, susţine Saleh.

CNN precizează că nu poate confirma independent versiunea susţinută de Saleh, iar fostul preşedinte Musharraf nu a putut fi contactat pentru a comenta acuzaţiile care i se aduc.

Fostul şef al spionajului afgan mai spune că oficialii americani ştiau de informaţiile pe care serviciile sale le avea despre Pakistan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel