Palatul lui Vladimir Putin, distrus de un incendiu misterios

Foto: Kremlin.ru
Foto: Kremlin.ru

Palatul de iarnă al lui Vladimir Putin a fost distrus de un incediu misterios.

Alegeri prezidentiale 2024

Un incendiu misterios a distrus o parte din palatul de iarnă al lui Vladimir Putin despre care se spune că găzduiește un buncăr nuclear pentru el și familia sa. Focul ar fi distrus proprietatea din Muntele Altai - unde Putin l-a primit cândva pe fostul premier italian Silvio Berlusconi, scrie The Sun.

VEZI ȘI: Putin, LAȘUL care are curaj să amenințe cu bomba NUCLEARĂ doar când stă pitit în buncăr. Noi date despre ascunzătorile liderului de la Kremlin

Se crede, de asemenea, că liderul de la Kremlin are acolo o instalație sumbră în care sângele de cerb este extras din coarne pentru  băi „medicinale”. Doar una dintre clădirile acestui complex ar fi fost distrusă de incendiu, imaginile apărute în spațiul public arătând flăcările mari. Este important de menționat că acea proprietate este deținută oficial de Gazprom, dar se crede că este unul dintr-o serie de palate de lux pe care le-ar deține, de fapt, Vladimir Putin. Nu este clar deocamdată cât de afectată a fost această reședință în urma incendiului.

În plus, nu este cunoscută nici cauza incendiului, dar sursa citată menționează că vine după luni de „incendii de sabotaj” la unitățile cheie rusești – văzute ca fiind declanșate de inamicii războiului brutal al lui Putin împotriva Ucrainei.

Incendiul pare a fi învăluit în mister pentru că primii care au vorbit despre el au fost bloggerul Amyr Aitashev și activista Aruna Arna, nu autoritățile. Ba mai mult, oficialii din Rusia au refuzat să comenteze incidentul.


Rușii nu au voie să se apropie de ascunzătoarea lui Putin

Opozanții lui Vladimir Putin, în special membrii asociației lui Navalnîi, au relatat de mai multe ori că acel palat îi aparține liderilor de la Kremlin. Rușilor nu li se permite să se apropie de ascunzătoarea respectivă deoarece securitatea spune că locul este o „facilitate special protejată, destinată recreerii înalților oficiali ai statului”.

Rapoartele susțin că un buncăr de înaltă tehnologie a fost construit în complex pentru Vladimir Putin și familia sa secretă, în cazul unui război nuclear. Palatul se află în districtul Ongudaysky din Republica Altai, o regiune a Siberiei care se învecinează cu Mongolia, China și Kazahstanul.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel