Un banner de promovare a campaniei de subscripţie publică pentru achiziţionarea operei lui Constantin Brâncuşi - 'Cuminţenia Pământului' - a fost amplasat marţi dimineaţă pe faţada Palatului Victoria.
Pe banner apare imaginea operei de artă, alături de tricolorul românesc şi de adresa site-ului www.brancusiealmeu.ro, pe care sunt publicate detalii despre campania de subscripţie publică pentru achiziţionarea acestei sculpturi.
De asemenea, pe banner este scris mesajul 'Brâncuşi e al tău, aşa cum şi ţara asta e a ta'.
Guvernul şi Ministerul Culturii au lansat oficial, pe 19 mai, campania de susţinere a subscripţiei naţionale pentru achiziţia operei 'Cuminţenia Pământului'.
Campania se va derula până pe 30 septembrie.
'Achiziţia operei se va face printr-un efort conjugat al statului român şi al cetăţenilor: suma de cinci milioane de euro va fi alocată de Guvern şi e nevoie ca şase milioane de euro să fie colectate cu ajutorul contribuţiilor voluntare ale persoanelor private şi juridice', a precizat Guvernul, pe 19 mai.
Pe 15 iunie, Guvernul anunţa că a fost strânsă suma de 212.000 de euro în cadrul subscripţiei naţionale pentru achiziţionarea operei.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu