Palatul Victoria va fi iluminat marţi în portocaliu, cu prilejul Zilei Drepturilor Omului.
Guvernul se alătură astfel iniţiativei "We stand up for women!", derulată de Federaţia Europeană a Soroptimist International, în cadrul campaniei mondiale a Organizaţiei Naţiunilor Unite "Orange the world to stop violence against women", scrie Agerpres.
"În semn de solidaritate faţă de această campanie civică, astăzi, cu prilejul Zilei Drepturilor Omului, Palatul Victoria va fi iluminat în portocaliu", se arată în comunicat.
Premierul Ludovic Orban a salutat această campanie civică, "constituită într-un apel comun şi ferm pentru combaterea violenţei împotriva femeilor".
"Violenţa, de orice fel, nu are justificare, lasă răni adânci şi nu se uită. Combaterea acestui flagel este prioritară pentru Guvern şi preocupă, în mod legitim, instituţiile, organizaţiile neguvernamentale, societatea. Statul român are datoria şi responsabilitatea să ofere siguranţă cetăţenilor săi, un drept universal şi strâns legat de dreptul la libertate. Un om cu adevărat liber este cel care se simte în siguranţă, care trăieşte într-o comunitate a valorilor, a încrederii şi a respectului faţă de individ, indiferent de gen", consideră Orban, potrivit comunicatului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu