Pamela Anderson a declarat că a fost violată în grup când era adolescentă.
Pamela Anderson a declarat, la gala de lansare a fundaţiei sale de caritate că a fost agresată sexual la 6 ani, violată la 12 ani şi violată în grup în adolescenţă. Acum, departamentul de poliţie din Ladysmith, oraşul natal al Pamelei Anderson, din British Columbia, a început o anchetă.
"Am luat la cunoştinţă declaraţiile recente făcute de doamna Anderson la un eveniment în Cannes, Franţa. Având în vedere natura afirmaţiilor, un anchetator din cadrul Poliţiei Regale Canadiene Călare din Ladysmith o va contacta pe doamna Anderson pentru a discuta aceste chestiuni direct cu ea", a spus Darren Lagan, purtătorul de cuvânt al forţelor de poliţie locale, pentru postul CBC News din Canada.
”Nu am avut o copilărie uşoară. În ciuda faptului că am avut părinţi iubitori, am fost agresată sexual la vârsta de şase ani de o bonă", a declarat vedeta canadiană, în vârstă de 46 de ani.
”Într-o zi, am mers în casa iubitului unei prietene, iar fratele mai mare al acestuia a vrut să mă înveţe să joc table. Asta a dus la un masaj, iar asta a dus la viol. A fost prima mea experienţă heterosexuală. El avea 25 de ani, iar eu aveam 12", a adăugat Pamela Anderson.
"Apoi, după câţiva ani, un coleg de şcoală a decis că era amuzant să mă violeze în grup, alături de şase prieteni de-ai lui. Voiam să dispar de pe faţa pământului", a continuat vedeta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu