Pană de curent într-o secţie de votare din Tămăşeşti, județul Gorj.
Secţia de votare din localitatea Tămăşeşti a rămas fără curent electric timp de jumătate de oră, perioadă în care procesul electoral nu a fost însă afectat, a declarat duminică, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Gorj, Corina Belteu, citează Agerpres.
Ea a afirmat că problema a fost remediată în scurt timp de către reprezentanţii furnizorului de energie electrică.
"S-a luat curentul, dar s-a rezolvat imediat de către cei de la CEZ. Procesul electoral nu a fost afectat, pentru că tableta funcţionează şi pe baterii", a spus Corina Belteu.
Secţia de votare din Tămăşeşti este amenajată în clădirea unei şcoli dezafectate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News