Unele zone din Londra, sud-estul şi nord-vestul Angliei, precum şi Scoţia au rămas vineri seara, pentru scurt timp, fără electricitate, fiind afectate circulaţia aeronautică, feroviară şi rutieră, precum şi sute de mii de persoane la o oră de vârf, a indicat pentru BBC operatorul UK Power Networks, care impută incidentul administratorului reţelei de înaltă tensiune.
La Londra, penele de curent au antrenat probleme la nivelul circulaţiei trenurilor aflate în imposibilitate să mai funcţioneze, potrivit operatorului feroviar Thameslink. Semafoarele rutiere au fost de asemenea scoase din funcţiune. A fost afectată şi activitatea aeroporturilor, potrivit Reuters. National Grid, care asigură transportul de electricitate în Anglia şi în Ţara Galilor, a declarat că a avut 'probleme' cu două grupuri electrogene, dar ulterior problemele au fost rezolvate.
Trenurile care veneau şi cele care plecau din Londra, inclusiv liniile Thameslink, Southern şi Gatwick Express, au avut întârzieri, iar unele curse au fost anulate. La rândul său, Societatea naţională feroviară a comunicat că un număr mare de trenuri au fost afectate. Furnizarea de curent electric a putut fi restabilită în cursul serii, a indicat puţin după ora locală 19:30 pe Twitter societatea UK Power Networks.
Scenes at Clapham junction, commuters using phone lights in the tunnels. Also I just got trapped on the train as the doors stopped working. pic.twitter.com/wJjBAmoiOd
— Ais Green (@AislingJane_) 9 august 2019
Scenes at Clapham junction, commuters using phone lights in the tunnels. Also I just got trapped on the train as the doors stopped working. pic.twitter.com/wJjBAmoiOd
— Ais Green (@AislingJane_) 9 august 2019
The whole of Newcastle airport in lockdown after a power cut throughout. Great start to the holiday. We were just about to check in too. pic.twitter.com/lXeTvhEj04
— Richy Lavender (@richylavender) 9 august 2019
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News