Ana Baniciu a vorbit despre nunta cu iubitul său, Edy, dar și despre cum se înțelege acesta cu Mircea Baniciu. Vedeta este în culmea fericirii.
”Atunci când l-am întâlnit pe Edy, tocmai schimbasem tipologia de bărbat pe care o căutam. Până la Edy, m-am gândit să îmi iau un bărbat care să semene cât de cât cu tata și am făcut niște alegeri total greșite. După asta, mi-am schimbat tipologia și am spus că eu caut un om nepotrivit pentru mine și așa a apărut Edy, după ce mi-am schimbat puțin mindset-ul. E o relație foarte frumoasă, care a decurs foarte natural din primul moment și așa ne-am dat și seama că e o relație de durată. Suntem foarte fericiți împreună, nu ne certăm niciodată, ceea ce ne face să ne dorim să ne continuăm viața așa, în liniște și în pace și în iubire.” a declarat cântăreața.
"Va urma și nunta, dar nu în viitorul apropiat, pentru că vrem să avem o nuntă frumoasă, cu toți apropiații și cu toți oamenii pe care îi cunoaștem și care ne-au fost alături, în general. Iar asta n-ar fi posibil acum, în perioada asta. Vrem să avem o nuntă relaxată, fără teste COVID, fără Poliție, dacă se poate. Așadar, în momentul în care se va termina și această pandemie, sperăm cât mai repede, veți primi și invitații la nunta noastră.’, a spus Ana Baniciu pentru fanatik.ro.
”Edi este primul bărbat pe care eu l-am prezentat părinților mei. Chiar dacă am mai avut relații, am considerat că relațiile acelea erau trecătoare, și nu am vrut să îi dezamăgesc, prezentându-le niște oameni cu care, cumva eram, cred că inconștient, convinsă că nu se va transforma în ceva serios. Tata mă întreba de ceva vreme când îi prezint pe cineva, dar i-am spus că va veni momentul și că îi voi prezenta un băiat care merită” a mai spus cântăreața.
”Când a apărut Edy, n-am ezitat, am fost la tata și l-a cunoscut și se înțeleg foarte bine, ba chiar cred că am ajuns eu pe locul doi, pentru că toată familia mă întreabă de Edy, nu de mine, el este vedeta familiei. Și el are o familie foarte frumoasă, are și o soră cu care mă înțeleg foarte bine, mi-a devenit prietenă, și doi nepoței pe care îi iubim extrem de mult. Părinții lui țin la mine foarte mult și se bucură că am apărut în viața lui.” a mai spus Ana.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu