Primul ministru rus Vladimir Putin a anunţat marţi seară că Ucraina şi alte foste republici sovietice, printre care și Republica Moldova, au ajuns la un acord pentru a crea o zonă de liber schimb.
"Am convenit să semnăm astăzi un acord asupra unei zone de liber schimb", a declarat Putin, după discuţii cu omologii săi din Comunitatea Statelor Independente (CSI, ex-URSS mai puţin statele baltice şi Georgia), la Sankt Petersburg. "După lungi negocieri, intense şi constructive, am rezolvat principala problemă", a adăugat el.
Acesta este un acord "fundamental ce stabileşte baza relaţiilor noastre economice şi comerciale pe termen lung", a adăugat Putin.
Aceste declaraţii intervin la câteva ore după ce UE a anunţat amânarea unei vizite joi la Bruxelles a preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici, destinată să facă progrese în negocierile lor privind un acord de asociere dotat cu o importantă componentă comercială, în urma condamnării opozantei Iulia Timoşenko, notează AFP.
Comunitatea Statelor Independente (CSI) a fost fondată prin semnarea Acordului de înfiinţare în anul 1991, pe data de 8 decembrie, de către liderii Republicii Belarus, Ucrainei şi Federaţiei Ruse. Pe 21 decembrie a aceluiaşi an, Protocolul de Acord a fost semnat de 11 state: Republica Moldova, Republica Azerbaidjan, Republica Kazahstan, Republica Armenia, Republica Belarus, Republica Kîrgîstan, Federaţia Rusă, Ucraina, Uzbekistan, Turkmenistan, Tadjikistan.
Doi ani mai tîrziu, la CSI sa alăturat Georgia, însă în urma intervenţiei trupelor ruseşti în Georgia, în luna august a anului 2008, parlamentul georgian a votat retragerea statului din alianţă.
Putin a reamintit că aceste ţări au semnat deja în 1994 un acord privind crearea unei zone de liber schimb, dar că ea nu a văzut niciodată lumina zilei, întrucât documentul nu a fost ratificat de numeroase state, mai ales de Rusia.
Trei ţări din CSI - Rusia, Kazahstan şi Belarus - au creat de asemenea o uniune vamală în vigoare începând cu vara anului 2010, în care Rusia încearcă să atragă Ucraina, potrivit Agerpres.
Moscova cere în schimb Kievului să se întoarcă de la UE, dar ucrainenii refuză, preferând mai degrabă să "coopereze" cu această structură decât să i se alăture.
Citeşte şi:
Medvedev îi cere lui Igor Smirnov să nu mai candideze pentru al cincilea mandat în Transnistria
Traian Băsescu: „Moldova a fost şi este pământ românesc“
Wikileaks: Dmitri Medvedev i-a chemat la o întrevedere pe Vladimir Voronin şi Marian Lupu în 2009
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu