Florentin Pandele, primarul din Voluntari, a solicitat rudelor sale să nu îl sune la telefon fiindcă ar fi interceptat.
'Vreau, totuși, să îl rog pe finul meu pentru că nu am unde să îl găsesc. Să nu îi mai ridice în slăvi pe unii invitați (n.red. de la televiziuni). Eu nici nu am numărul lui de telefon. Pe cuvântul meu!', a spus Gigi Becali, în cadrul unui dialog pe care l-a avut cu Florentin Pandele la România TV, pe tema azilelor groazei din Voluntari.
'Este adevărat! Haideți să vă spun ceva! Nu vreau să îmi bag nașul în eventuale probleme care sunt acum pe mine! Drept dovadă, am fost ascultat! Îmi rog prietenii, rudele, să nu mă mai sune! Le-am spus: Nu vreau să luați problemele mele!', a declarat Florentin Pandele.
'Are dreptate aici! Ați văzut că, din stenogramele respective, doar s-a vehiculat numele Firea de două ori. O dată în sensul că se întâmplă lucrurile alea acolo și vor să o atace pe Gabriela Firea. Deci, nicio legătură! Și, atunci, din stenogramele alea pe care le-ați difuzat cu Godei, să mă ierte Dumnezeu, eu nu știu și nu am văzut ce e acolo. Că ce s-a întâmplat în azile... s-a întâmplat! Și cu bătrânii aveau probe procurorii! Dar în stenograme nu văd vina! Și, atunci, finul ce spune: Bă, nașule, tu ești cu gura mare! Tu mai spui în glumă sau în serios, pentru că așa ești tu! Și ei, procurorii, le trunchiază apoi rup din context ca să facă o legătură de cauzalitate cu cine știe ce. El are dreptate! Eu tot mai vorbesc și cu alte persoane, că asta sunt eu, drept și corect! Procurorii nu mai sunt ca pe vremea lui Băsescu. Atunci aveau putere mare', a mai zis Gigi Becali.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News