Primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, a declarat, marți, că actualul proiect de modificare a legii taximetriei, dacă va fi votat în forma actuală, va crea antecedente periculoase privind relațiile dintre București și Ilfov și îi va transforma pe taximetriştii ilfoveni în viitori chiriaşi ai deţinătorilor de autorizaţii taxi din Capitală.
Printr-o astfel de lege nu s-ar face altceva decât să se creeze precedente periculoase în ceea ce priveşte relaţiile dintre Bucureşti şi Ilfov, unităţi administrativ teritoriale care, oricum, mai devreme sau mai târziu, vor forma o zonă metropolitană. Legea taximetriei nu ar trebui, în opinia mea, să creeze un monopol local ci ar trebui să creeze mecanismele liberalizării, în condiţiile legii, serviciului de taximetrie prin care avantajat nu va fi decât consumatorul, cetăţeanul, a afirmat Florentin Pandele, într-o declaraţie remisă Agerpres.
Potrivit celor declarate, edilul orașului Voluntari arată că și Oficiul Concurenţei a recomandat, la sfârşitul lunii martie, respingerea proiectului de lege invocând faptul că prin aceste modificări s-ar încălca principiile unei libere concurenţe şi adaugă că votarea proiectului de lege va încălca prevederile legii 168/2010, art. II pct. 1 şi 2 şi art. 3 din OG 27/2011 prin care transportul rutier efectuat între Bucureşti şi Ilfov este considerat transport public local.
În opinia primarului orașului Voluntari, actualul proiect al legii conține multe aberații, iar dacă va fi votat taximetriștii ilfoveni vor deveni chiriași ai deținătorilor de autorizații de taxi din București. Mai mult, potrivit noului proiect de lege, taximetriștii din Ilfov nu vor mai avea voie să circule prin București, ceea ce ar duce la pierderea locului de muncă pentru aproximativ 2.000 de șoferi.
Bucureştiul se află şi s-a aflat în Ilfov. Aceste două unităţi administrativ-teritoriale au fost şi trebuie în continuare privite ca un tot unitar. Mâine (n.r. marţi) parlamentarii României urmează să voteze proiectul de modificare a legii 38/2003 (legea taximetriei), lege care odată votată va interzice taximetriştilor ilfoveni să-şi desfăşoare activitatea pe raza administrativă a Bucureştiului. Acest proiect de lege, votat în forma actuală, îi va transforma pe taximetriştii ilfoveni în viitori chiriaşi ai deţinătorilor de autorizaţii taxi din Bucureşti. Ce s-ar întâmpla dacă ilfovenii ar bloca accesul maşinilor de salubritate care transportă zilnic sute de tone de gunoi către gropile care se găsesc pe raza judeţului Ilfov? Sau dacă la aeroportul internaţional Otopeni nu vor mai putea opera decât taximetriştii autorizaţi de primăria oraşului Otopeni (aproximativ 40 de taxiuri)? Iar aberaţiile actualului proiect de lege ar putea continua, a mai declarat Florentin Pandele.
Acesta a avut, luni, o întâlnire, la sediul primăriei, cu taximetriştii din Voluntari reprezentaţi de Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), Asociaţia Profesională a Transportatorilor în regim de Taxi şi Închiriere (APTTI) şi Asociaţia Independenţilor din judeţul Ilfov (Taxi 200).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News