Conf. univ. dr. Simin Florescu a vorbit, în exclusivitate, despre cei mai vulnerabili pacienţi din timpul pandemiei.
Publicitate
"Dacă începem cu cancerul şi morţile de cancer versus morţile de COVID, versus ce se întâmpla dacă pacienţii de cancer se internau mai mult sau mai puţin, cred că problema este un pic supradimensionată ca severitate. Trebuie să ne gândim aşa. Această nouă infecţie cu coronavirus loveşte în special pacienţii imuno-deprimaţi. Iar pacienţii cu diverse tipuri de neoplasme reprezintă grup major de imuno-deprimaţi. Pe ei trebuie să îi protejăm cel mai mult, fiind în grupa mare de risc. Şi acum, să punem în balanţă. Ce contează mai mult? Temporizarea unei intervenţii pe câteva săptămâni versus riscul de a muri foarte repede din cauza infecţiei cu noul coronavirus? Este simplu, aparent. Riscul de coronavirus este foarte mare. Dar nici temporizarea unor intervenţii nu este de dorit. Dar cred că este o problemă exagerată până la urmă, pentru că spitalele care au fost cu desăvârşire închise pentru alte patologii sunt spitalele COVID. Şi acestea sunt spitalele de boli infecţioase şi spitalele de pneumologie. Au existat doar câteva spitale suport, puţine la număr, care să îngrijească pacienţi cu comorbidităţi ce nu puteau fi îngrjiți în aceste spitale de fază unu sau doi. Gen afecţiuni cardiace, neurologice, şi aşa mai departe.
Restul spitalelor nu au avut nicio clipă interdicţia de a interna pacienţi COVID-19. Numai că aveau obligaţia de a avea rezervate un număr de paturi pentru aceşti pacienţi, în eventualitatea în care vor apărea aceşti pacienţi infectaţi, fie ei şi asimptomatici. În spitalele din linia întâi, nouă ni s-a părut puţin cam prost privită această problemă. Pacienţii cronici nu au avut niciodată interdicţia de a veni la spitale. Doar că exista această precauţie ca aceşti pacienţi să nu fie infectaţi şi să nu transmită mai departe şi altor pacienţi aflaţi acolo. S-a ajuns, într-adevăr, la un ritm mai lent de internări, de acordare de îngrijiri.", a declarat conf. dr. Simin Florescu, în exclusivitate la Academia de Sănătate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu