Pandemie COVID, valul 4. Ciuhodaru: Suntem pe un teren minat. Planul B. Patru măsuri concrete

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Medicul Tudor Ciuhodaru propune patru măsuri concrete ”pentru ca toți românii să poată avea o viață normală și în pandemie”.

”Suntem pe un teren minat. Solicit retragerea urgentă a proiectelor de lege privind introducerea pașaportului ”verde” digital și plata testelor de către personalul medical și cel din asistența socială.

Concret:

1. Am votat împotrivă introducerii pașaportului ”verde” prin procedură de urgență la nivel european. Vreau ca toți românii, vaccinați sau nu, să poată să aibă dreptul la viață fără pașaport în această țară.

2. Exact ceea ce oficialii români au promis că nu se va întâmpla niciodată se întâmplă acum. Aceste proiecte impun un pașaport pentru a putea trăi în România, altfel ești amendat (plătești testele) sau concediat (suspendarea contractului de muncă).

3. Strategia actuală este eșuată. Prin aceste proiecte de lege se caută doar găsirea unui acar Păun răspunzător pentru erorile și lipsa măsurilor eficiente din această pandemie, distrugerea și eventual privatizarea sistemului public de sănătate.

Patru măsuri concrete

Am propus de la începutul acestei pandemii 4 măsuri concrete, o nouă strategie, planul B pentru ca toți românii să poată avea o viață normală și în pandemie:

1. Testare extinsă regulată gratuită. Testezi, depistezi, izolezi și împiedici transmiterea. Creșterea numărului de cazuri nu va mai fi precum decolarea unei rachete și astfel se va putea asigura și asistența medicală pentru toți. În plus dacă depistezi la timp tratezi la timp și cel puțin o parte din acești pacienți nu vor mai ajunge la terapie intensivă.

2. Vaccinare doar în baza unui consimțământ informat.

3. Creșterea capacității de terapie intensivă ( paturi și personal). Cu doar 5% din sumele date pe cele 120 de milioane de doze de vaccinuri am fi putut avea în plus 100 de paturi de terapie intensivă. Și asigurarea de spitale ,,albe”, centre de excelență care să asigure permanent, fără probleme sau restricții, accesul la tratament și pentru celelalte categorii de pacienți.

4. Accesul la alternative terapeutice pentru toți românii. Medicamente ușor de administrat, pe care să le putem lua de la farmacie și care pot fi eficiente pentru a trata boala din stadiile incipiente. E clar că nici aici nu au făcut nimic.

Rețineți:

1. În aceste momente, în România se discută despre posibilitatea ca angajatorul să ceară salariaților să se vaccineze. „A impune astfel de condiții este dincolo de lege”, admite Avocatul Poporului.

2. Exact ceea ce oficialii români au promis că nu se va întâmpla niciodată se întâmplă azi.

3. Solicit retragerea urgentă a celor două proiecte legislative.

Sper să mă susțineți în acest demers”, a declarat medicul Tudor Ciuhodaru pe pagina sa de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel