Autorităţile chineze sar în ajutorul Italiei, în contextul pandemiei de coronavirus. Italia este cea mai afectată ţară de acest virus.
Ambasadorul Chinei în Italia, Li Junhua, a transmis o scrisoare deschisă Guvernului italian, prin care ţara de unde a pornit pandemia de coronavirus îşi oferă sprijinul. "Ajutorul primit astăzi este răsplătit dublu mâine. Şi noi nu uităm de ajutorul primit. Uniţi, vom învinge acest virus. Haideţi să câştigăm războiul împreună!", a transmis ambasadorul. Scrisoarea integrală poate fi citită AICI.
"Poate voi aţi uitat, dar noi ne vom aminti mereu. Acum e rândul nostru să vă ajutăm.", a transmis Ambasada Chinei în Italia pe Facebook, alături de un colaj foto impresionant. Doi medici, unul purtând însemnele Italiei, unul pe cele ale Chinei, sprijină pe umerii şi spatele lor, pe rând, China, şi apoi Italia.
Sute de italieni au mulţumit autorităţilor chineze pe reţelele de socializare.
"Dumnezeu să aibă grijă de voi şi milă de întreaga lume. Vă mulţumim", a fost unul dintre mesajele internauţilor.
"În China, există o vorbă. Când cineva te ajută, îl ţii minte 1000 de ani. A venit rândul nostru să vă ajutăm pe voi. Staţi în casă!", a transmis şi un internaut chinez.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu