Pânișoară: Ne trebuie o strategie națională pentru lectură

Aud din ce în ce mai des acest lucru: copiii de astăzi nu mai doresc/nu mai știu/nu mai pot să citească. Este vorba despre o criză care se petrece peste tot în lume; totuși noi am remarcat doar în ultimul timp că am intrat în această „horă". Unul dintre marile avantaje aduse de tehnologie a însemnat o diminuare a impactului cărții tipărite: puterea, dinamica, ușurința aduse de către audio-vizual a dus la un con de umbră în care au intrat cărțile. Oare situația este chiar dramatică sau este vorba despre o exagerare? Cât de mult și ce își doresc copiii noștri să citească?

Citește și: Educația modernă. Semnal de alarmă privind cultura învățării

Trebuie să pornim de la început cu un fapt simplu, observabil: în competiția cu audio-vizualul, cu lumea agitată și mereu în schimbare în care trăim nu am reușit să ne adaptăm foarte bine. Lecturile copiilor nu au ținut neapărat „pasul" cu profilul nativului digital de astăzi. La început ne-am confruntat cu o distanță din ce în ce mai mare între „clasic-ul" cărților și „modernul" adus de tehnologie. Apoi au apărut tot felul de cărți care s-au adaptat extraordinar de bine la „clientul" lor: cărți fără valoare educativă, scrise „ușurel", cărți care nu numai că nu au reușit să concureze cu tehnologia, dar au dus în derizoriu demersul de lectură al elevului. Dacă o să urmăriți piața de carte pentru copii ea este extrordinar de diversă și are o întindere aproape fără limite: oricine a dorit să scrie pentru copii a putut să o facă (doar este libertate, nu?). Totuși, spre deosebire de adult copilul are nevoie cu mult mai mult de un conținut care să combine plăcerea imediată a lecturii cu un câștig efectiv pe termen lung pentru cititor.

Citește și: Semne care îți arată că ai un copil stresat

Dincolo de aceste considerente remarcăm că elevii nu mai citesc cât credem noi, adulții, că trebuie. Pe termen lung trebuie să urmărim o nouă redimensionare a ceea ce citesc copiii și a ceea ce facem noi, adulții, ca o astfel de cultură a lecturii să fie firească în viața fiecărui copil. Pe termen scurt putem apela la câteva idei ingenioase:
• Snyder spune că „lectura nu trebuie să se oprească atunci când ai pus cartea jos". Uneori chiar mai importantă decât cartea în sine devin discuțiile „de după" când vedeți elemente comune cu realitatea sau cu alte lucruri pe care le-ați citit. Este un timp de calitate în familie pe care copilul o să îl aprecize aparte;
• Burnett observă – așa cum am văzut de altfel în nenumărate alte cazuri – că educatorul este un model pentru copil. Astfel că autoarea ne recomandă să citim împreună cu copilul și să dovedim pasiune/entuziasm pentru lectura în cauză (chiar dacă pentru noi este facilă sau o știm deja pe de rost); Miller chiar ne invită să ne facem un „club de lectură al familiei" unde fiecare membru are șansa – pe rând – să recomande celorlalți o carte spre lectură comună;

Citește continuarea pe performante.ro

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News