Angela Merkel a leşinat şi a căzut de pe scaun în pauza unui spectacol.
Cancelarul se afla la restaurantul Operei, în pauza dintre acte a spectacolului „Tristan şi Isolda". Potrivit publicaţiei „Bild", citată de „Business Insider", Angela Merkel a leşinat şi a căzut de pe scaun, dar în câteva minute, aceasta şi-a revenit.
La masă cu Merkel şi soţul ei mai erau preşedintele Bundestagului, Norbert Lammert, şi ministrul culturii, Monika Gruetters. Cancelarul german a ales să rămână şi urmărească spectacolul chiar şi după ce s-a simţit rău.
Merkel le-a spus chiar ziariştilor la final că i-a plăcut mult, potrivit „Bild" Printre primele ipoteze ale stării liderului de la Berlin, lansate pentru moment doar de presa germană, sunt cele care susţin că negocierile-maraton cu Grecia stau la baza posibilelor probleme de sănătate ale Angelei Merkel.
Incidentul nu a fost comentat în niciun fel şi nici nu a fost confirmat de o instituţie de stat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu