Un număr din ce în ce mai mare de supermarketuri din Londra aveau vineri rafturile goale, în condiţiile în care oamenii s-au grăbit să cumpere paste, hârtie igienică, făină şi alimente congelate după ce Guvernul a ordonat celor care sunt infectaţi cu coronavirus să se izoleze la domiciliu, transmite Reuters.
De exemplu, un magazin Lidl din cartierul Hackney nu mai avea paste, hârtie igienică, făină, conserve de peşte şi ulei, încă de joi noapte. O situaţie similară se înregistra la magazinul Sainsbury din Charlton sau la un supermarket Waitrose din cartierul financiar Canary Wharf.
Şefii lanţurilor de supermarketuri din Marea Britanie i-au sfătuit pe cumpărători să nu intre în panică subliniind că pot menţine rafturile pline cu produse, însă situaţia de pe teren arată că multe persoane au început să îşi facă stocuri de produse de bază.
Guvernul britanic este criticat pentru că nu a luat măsuri mai stricte, cum au adoptat alte ţări. Însă premierul Boris Johnson şi-a apărat acţiunile precizând că guvernul său urmează sfaturile experţilor şi va face 'ceea ce trebuie la momentul adecvat', potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News