Panică! Premieră la Nottarra

panica3
panica3
Alegeri prezidentiale 2024

Iubitorii de frumos sunt așteptați joi, 30 ianuarie, la Teatrul Nottara, de la ora 19.30, la Sala George Constantin, pentru a vedea premiera oficială a spectacolului Panică de Mika Myllyaho.

Pe scenă, îi veți putea vedea pe Vlad Zamfirescu, Alexandru Jitea, Gabriel Răuță, care fac din dialogul scenic un tur de forţă actoricească.

Cu subtitlul „trei bărbaţi pe punctul de a ceda psihic”, textul dramaturgului finlandez este o subtilă comedie psihologică, cu personaje foarte bine conturate. Acești bărbați - prieteni din copilărie - vorbesc despre criza vârstei mijlocii, problemele profesionale, dar şi despre sentimentale care îi macină. Timpul petrecut împreună îi ajută să își regăsească liniștea. În ciuda titlului, montarea este încărcată cu umor, menită să îndemne publicul la o privire obiectivă asupra sinelui, printre zâmbete sau hohote de râs.

„Am avut şansa ca până acum să nu intru în panică. În sensul de atacuri. Am intrat în spectacolul Panică. Şi l-am cunoscut pe Cristi Popescu. M-am panicat. Trebuia să scoatem premiera în doar patru săptămâni!!!... Nu vă panicaţi. Am reuşit”, a spus Vlad Zamfirescu, notează RFI.

Așa că, aveți toate motivele pentru ca joi să nu stați în casă și să mergeți la teatru pentru a vedea ”Panică”.

FOTO: RFI.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel