Pantofii care îți încarcă telefonul mobil în timp ce mergi, invenţia unui student din Cluj

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Un student din Cluj-Napoca a inventat pantofii care îți pot încărca telefonul mobil prin intermediul unui dispozitiv ce produce curent electric în timpul mersului.

Neobişnuita invenție a fost prezentată dascălilor în finala concursului „Internet of Things Student Challenge” care s-a desfășurat la Cluj-Napoca. În această finală au ajuns doar 25 de echipe formate din studenții departamentului de automatică de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. „Avem o talpă de papuc prin care ne putem monitoriza paşii şi procentajul unei baterii, care este încărcată prin apăsare. Tot acest prototip este încărcat prin energie solară”, a explicat studentul.

„Este o compeţie care încearcă să scoată în evidenţă calităţile lor de viitori ingineri. Asta înseamnă să producă nişte obiecte pornind de la acest principiu de Internet of Things pe care toată lumea îl scoate în evidenţă în acest moment”, a afirmat prof. Liviu Miclea, decan al Facultății de Automatică a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, conform Observator.

O altă invenţie practică a ieşit din mâinile tinerilor

Patru studente au realizat un dispozitiv care hrănește automat pisica. Le foloseşte cel mai mult, probabil, celor care muncesc mult sau aun program aglomerat şi, în iureşul evenimentelor de peste zi, uită să hrănească pisica. Un senzor detectează atunci când animalul se apropie de bol și eliberează mâncarea, însă de maximum trei ori. Dispozitivul poate fi acționat de la distanţă, iar atunci când stăpânul dorește să umple bolul cu mâncare, o alarmă anunță animalul că e ora mesei.

Robotul păianjen

Un  robot paianjen, lucrarea de licență a unui alt student, se poate transforma oricând într-un dispozitiv de ajutor pentru echipajele de salvare în cazul unui accident sau al unei clădiri prăbușite. Competiția a fost câștigată de EnviroTrack care poate monitoriza atât calitatea aerului interior, cât și cel exterior cu dispozitivul smart edge, folosind algoritmi avansați și hardware de ultimă oră pentru senzori.

Acest dispozitiv permite măsurarea mai multor parametri de mediu: temperatură, umiditate relativă, presiune atmosferică, echivalent CO2, VOC, oferind în cele din urmă un indice general al calității aerului. Un aspect important al soluției propuse este minimizarea consumului total de energie: experimentele demonstrează că dispozitivul poate funcționa timp de aproximativ 5 luni pe o singură baterie tip moneda de 3V. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel