Paolo Gentiloni, premierul Italiei, DEMISIE

Premierul Italiei, Paolo Gentiloni, şi-a prezentat sâmbătă seara demisia, după ce noul parlament de la Roma şi-a preluat atribuţiile, informează AFP. 

Cabinetul condus de Gentiloni va continua să gestioneze problemele curente până la formarea unui nou guvern. 

Camera Deputaţilor şi Senatul italian şi-au desemnat sâmbătă preşedinţii, deşi nu există o majoritate în niciuna din camere. Coaliţia de dreapta condusă de Silvio Berlusconi şi formaţiunea populistă Movimento 5 Stelle (Mişcarea Cinci Stele, M5S) au ajuns la un acord pentru instalarea la conducerea deputaţilor a lui Roberto Fico, din partea M5S, respectiv a avocatei Elisabetta Alberti Casellati, prima femeie preşedintă a Senatului. 

Constituirea mojorității, amânată

Deocamdată, coaliţia de centru-stânga a lui Gentiloni s-a plasat în opoziţie. El urma să îi informeze pe liderii celor două camere parlamentare, conform cutumei, după ce şi-a înaintat demisia preşedintelui republicii, Sergio Mattarella. Acesta ar putea invita partidele la consultări începând de marţi, după constituirea grupurilor parlamentare. 

Presa italiană anticipează însă, potrivit AFP, că procesul de constituire a unei noi majorităţi va fi amânat până în 3 aprilie, după vacanţa de Paşte.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel