Papa emerit Benedict al XVI-lea a murit. Mesaje de omagiere din toată lumea

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Lideri din toată lumea au trimis mesaje de omagiere după decesul Papei Emerit Benedict al XVI-lea. 

Liderii mondiali i-au adus un ultim omagiu lui Benedict XVI, Papă Emerit, care a încetat din viaţă sâmbătă la Vatican, fiind în vârstă de 95 de ani. Benedict XVI a fost primul suveran pontif din ultimii aproape 600 de ani care a demisionat din funcţie, în loc să rămână în funcţie pe viaţă.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat sâmbătă că fostul papă "a transmis un semnal puternic prin demisia sa".

"Moartea Papei Benedict mă întristează. Condoleanţe tuturor catolicilor. El a transmis un semnal puternic prin demisia sa. Se vedea pe sine însuşi în primul rând ca fiind un slujitor pentru Dumnezeu şi Biserica sa. După ce puterea sa fizică a scăzut, el a continuat să slujească prin puterea rugăciunilor sale", a spus Ursula von der Leyen.

Preşedintele Parlamentului Marii Britanii, Lindsay Hoyle, a declarat: "În numele Camerei Comunelor din Marea Britanie, doresc să transmit sincere condoleanţe şi după aflarea veştii morţii Papei Emerit Benedict XVI".

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a declarat că fostul papă "a fost pentru mulţi un lider special al bisericii".

"Ca papă 'german', Benedict XVI a fost pentru mulţi nu doar din această ţară, un lider special al bisericii. Lumea pierde o figură formatoare a Bisericii Catolice, o personalitate argumentată şi un teolog iscusit. Gândurile mele sunt alături de Papa Francisc", a scris Olaf Scholz pe Twitter.

Şi Karl Nehammer, cancelarul Austriei, a transmis un mesaj

"Împreună, noi, catolicii, deplângem moartea Papei Emerit Benedict XVI. A fost o figură istorică remarcabilă, un mare erudit chiar şi la o vârstă fragedă. Benedict XVI a fost unul dintre puţinii conducători ai Bisericii de limbă germană şi primul Papă din epoca modernă care a demisionat din funcţie din proprie iniţiativă. A avut o relaţie deosebit de bună cu Austria; îmi amintesc foarte bine vizita sa în ţara noastră, în 2007. Fie ca el să se odihnească în pace", a declarat ancelarul Austriei, Karl Nehammer.

Premierul Indiei, Narendra Modi, a declarat că fostul Papă va fi ţinut minte pentru "serviciile sale substanţiale aduse societăţii".

"Sunt întristat de decesul Papei Emerit Benedict XVI, care şi-a dedicat întreaga viaţă Bisericii şi învăţăturilor Domnului Hristos. El va fi ţinut minte pentru serviciul său substanţial în slujba societăţii. Gândurile mele sunt alături de milioanele de oameni din întreaga lume care deplâng dispariţia sa", a declarat Narendra Modi într-un tweet.

Premierul Australiei, Anthony Albanese, a declarat: "Sunt întristat să aflu despre decesul Papei Emerit Benedict XVI. Fie ca el să se odihnească în pace veşnică", a scris premierul australian pe Twitter, citat de Rador.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel