Papa Francisc a denunţat în recomandările sale adresate tinerilor, publicate marţi, "uriaşele interesele economice" din industria digitală, capabile să manipuleze "procese democratice" prin difuzarea unor "ştiri false care instigă la prejudecăţi şi la ură".
Acest "îndemn apostolic" redactat în nouă capitole şi semnate de papa Francisc se inspiră din lucrările sinodului (reuniune mondială a episcopilor) consacrat tinerilor, ce a avut loc timp de aproape o lună, în octombrie, la Vatican. "Nu trebuie să uităm că uriaşe interese economice operează în lumea digitală. Ele sunt capabile să implementeze forme de control atât subtile, cât şi invadatoare, creând mecanisme de manipulare a conştiinţelor şi a proceselor democratice", a scris suveranul pontif în acest text, intitulat "Christus vivit", informează AFP.
Papa Francisc a criticat "circuitele închise" dintre persoanele care gândesc în aceeaşi manieră, care facilitează "difuzarea de informaţii false şi de ştiri false, instigând la prejudecăţi şi la ură".
"Proliferarea 'fake news'-urilor reprezintă expresia unei culturi care şi-a pierdut simţul adevărului şi care supune faptele în faţa unor interese private. Reputaţia persoanelor este pusă în pericol prin procese sumare desfăşurate online. Fenomenul vizează şi Biserica şi pe pastorii ei", a deplâns liderul de la Vatican.
În acest text, papa Francisc a enumerat numeroasele riscuri din universul digital, considerat adeseori un spaţiu al "solitudinii" şi al "violenţei", recunoscând totuşi că internetul poate fi şi o sursă de creativitate. Papa Francisc a transmis recomandări tinerilor în numeroase domenii, într-un text punctat cu expresii preluate, de altfel, din universul noilor tehnologii, spunând de exemplu că memoria lui Dumnezeu "nu este un hard disk" şi că Iisus "este online" alături de ei.
El a profitat, de asemenea, pentru a îi avertiza pe tineri împotriva sirenelor ideologiilor "care dispreţuiesc istoria" şi care vor să distrugă "rădăcinile" tinerilor, însă fără să citeze exemple specifice. Astfel, liderul de la Vatican a criticat "ideologiile de toate culorile, care distrug (sau de-construiesc) tot ceea ce este diferit şi care, în această manieră, pot să domnească fără a avea o opoziţie".
"Dacă cineva vă face o propunere şi vă spune să ignoraţi istoria, să nu recunoaşteţi experienţa strămoşilor, să dispreţuiţi trecutul şi să priviţi doar spre viitorul pe care acea persoană vi-l propune, nu este aceasta o metodă uşoară pentru a vă prinde în capcană?", s-a întrebat papa Francisc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu