Papa Francisc a apărut astăzi în fața publicului aflat la Vatican. Iată ce a declarat în timpul rugăciunii sale săptămânale.
Bârfele sunt o ciumă mai îngrozitoare decât COVID-19, a declarat papa Francisc duminică în timpul rugăciunii sale săptămânale Angelus, pe care a rostit-o de la o fereastră a Palatului Apostolic aflat în Piaţa Sfântul Petru din Vatican, informează DPA.
"Atunci când vedem la un frate sau la o soră o greşeală, un defect, primul lucru pe care îl facem este să mergem să le spunem şi altora despre acel lucru. Şi bârfim", a declarat suveranul pontif.
Papa Francisc este de părere că bârfele afectează comunitatea Bisericii, comparând acest obicei cu diavolul, "mincinosul care vrea să dezbine Biserica".
Liderul de la Vatican i-a îndemnat apoi pe credincioşi să facă un efort pentru a evita bârfele.
De asemenea, el le-a cerut credincioşilor să urmeze învăţăturile Bisericii în domeniul "îndreptării fraterne" şi să îi corecteze într-o manieră discretă pe cei din jur atunci când aceştia greşesc sau comit fapte rele, a relatat site-ul Vatican News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News