Lumea "este în război pentru că a pierdut pacea", a apreciat miercuri Papa Francisc în avionul care îl conducea spre Cracovia, precizând că nu este vorba despre un "război al religiilor", relatează Agerpres.
"Nu ne este teamă să o spunem: lumea este în război pentru că a pierdut pacea", a declarat Suveranul Pontif în fața jurnaliștilor care îl însoțesc în Polonia.
El a precizat că este vorba despre "un război de interese, pentru bani, pentru resursele naturale, pentru dominarea popoarelor". "Dar nu este un război al religiilor, pentru că toate religiile doresc pacea", a subliniat Sfântul Părinte.
Potrivit acestuia, se vorbește despre "insecuritate, dar adevăratul cuvânt este războiul". Un război "organizat".
Papa s-a referit la preotul în vârstă de 86 de ani care a fost ucis marți în timp ce oficia slujba într-o biserică din Saint-Etienne-du-Rouvray, în Normandia (nordul Franței), dar a ținut să amintească și moartea multor nevinovați și nu numai din Europa.
Acest "sfânt preot" este unul, "dar câți creștini, câți nevinovați, câți copii" au fost uciși. "Să ne gândim, de exemplu, la Nigeria", a afirmat Suveranul Pontif.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu