Papa Francisc, vizită în Lituania

Papa Francisc
Papa Francisc

Papa Francisc a ajuns sâmbătă în Lituania, ţară majoritar catolică, unde intenţionează să-şi exprime sprijinul pentru tinerii care visează la emigraţie şi să le aducă un omagiu evreilor exterminaţi în ghetoul din Vilnius.

Avionul papei a aterizat în jurul orei locale 11.15 (08.15 GMT) la Vilnius, primă etapă a unei călătorii de patru zile în ţările baltice, la periferia nord-estică a UE. Suveranul pontif va ajunge luni în Letonia, ţară mai degrabă protestantă, şi marţi în Estonia, unde procentul credincioşilor este minoritar, relatează AFP. 

"Sunt ţări care se aseamănă şi care sunt diferite. Au o istorie comună şi istorii diferite. Va fi frumos", le-a spus papa jurnaliştilor la bordul avionului. Papei îi place să le întindă mâna micilor comunităţi catolice de pe planetă, afişându-şi în acelaşi timp apropierea faţă de alte religii creştine, notează AFP. La sosirea sa la Vilnius, papa urmează să se întreţină cu preşedinta lituaniană şi fostul comisar european Dalia Grybauskaite, înainte de rosti un prim discurs în faţa autorităţilor civile şi diplomatice. 

Rugăciune la un sanctuar ce adăposteşte o icoană preţuită de pelerini

În cursul după amiezii, el se va opri pentru o rugăciune la un sanctuar care adăposteşte o icoană foarte preţuită de pelerini, pe urmele papei polonez Ioan Paul al II-lea, care a vizitat ţările baltice în 1993. 

Un diplomat lituanian la Vatican a spus că "situaţia este mai puţin dramatică şi va exista probabil mai puţin entuziasm" pentru această a doua vizită a unui papă, 25 de ani mai târziu. Organizatorii au ales spaţii mai mici pentru vizita papei Francisc, cu atât mai mult cu cât Lituania (3,2 milioane de locuitori) a pierdut un sfert din populaţia sa. Jorge Bergoglio se va întâlni sâmbătă în special cu tinerii născuţi după proclamarea independenţei, în piaţa catedralei din Vilnius, care a fost închisă publicului în timpul ocupaţiei sovietice, transformată în galerie de artă şi în final în loc de comercializare pentru piese de schimb pentru automobile. 

Papa se va ruga duminică şi în faţa monumentului victimelor ghetoului din Vilnius

Papa se va ruga duminică şi în faţa monumentului victimelor ghetoului din Vilnius, la 75 de ani după distrugerea sa. Până în 1940, Lituania a fost patria a peste 200.000 de evrei, Vilnius fiind supranumit Ierusalimul Nordului. Aproape toţi aceşti evrei au murit în timpul ocupaţiei naziste, între 1941 şi 1944. 

Francisc se va deplasa şi la Muzeul ocupaţiilor şi al luptelor pentru libertate, înfiinţat în fostul sediu al Gestapo-ului german şi apoi al KGB-ului sovietic, unde va descoperi două celule de închisoare şi o cameră de tortură

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel