Papa Francisc a acceptat demisia unui episcop de New York acuzat de abuzuri sexuale

Papa Francisc a acceptat oficial joi demisia prezentată de episcopul auxiliar al arhidiecezei din New York, monseniorul John Jenik, în vârstă de 75 de ani, a anunţat Vaticanul într-un comunicat, citat de AFP. 

În urmă cu un an, prelatul fusese îndepărtat din funcţie în aşteptarea unei anchete a Vaticanului. Cardinalul Timothy Dolan, arhiepiscopul de New York, subliniase la momentul respectiv într-un comunicat că 'deşi presupusele incidente ar fi avut loc cu zeci de ani în urmă, o comisie a ajuns la concluzia că sunt elemente suficiente pentru a găsi acuzaţia credibilă şi argumentată'.

Episcopul ar fi avut o relaţie cu un adolescent în anii '80 - fapt pe care John Jenik îl neagă. Presupusa victimă, în prezent în vârstă de peste 50 de ani, a vorbit într-o conferinţă de presă în toamna anului 2018 despre abuzurile petrecute în casa de la ţară a prelatului, pe când avea între 13 şi 17 ani. Doi noi episcopi auxiliari au fost numiţi joi de papă pentru a-l seconda pe cardinalul Timothy Dolan la New York, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel