Papa Francisc a acceptat cu plăcere invitația de a vizita România adresată, vineri, de către președintele Klaus Iohannis, a anunțat Administrația Prezidențială.
"Președintele României i-a adresat Sanctității Sale invitația de a vizita România. Invitația a fost acceptată cu plăcere, data vizitei urmând a fi convenită ulterior pe canale diplomatice", informează sursa citată.
De altfel, președintele Iohannis a anunțat înainte de plecarea în vizita oficială în Italia și la Vatican, că va adresa o invitație Papei Francisc să viziteze Romania, și că spera ca aceasta să aibă loc în 2018, arătând că a avut o discuție și cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe, Preafericitul Daniel.
Președintele Klaus Iohannis a fost primit în audienţă, vineri dimineață, de către Sanctitatea Sa Papa Francisc, după care s-a întâlnit cu Eminenţa Sa Cardinalul Pietro Parolin, Secretar de Stat.
Vizita a avut loc la exact 25 de ani de la reluarea relațiilor diplomatice bilaterale, la 15 mai 1990, tema discuțiilor fiind relaţiile dintre România şi Sfântul Scaun.
"De ambele părți a fost exprimată satisfacția deosebită cu privire la caracterul excelent în care s-au dezvoltat aceste relații în ultimii 25 de ani. S-a reafirmat, totodată, interesul reciproc pentru dezvoltarea în continuare a dialogului și a cooperării bilaterale, cu accent pe domenii precum promovarea libertăţii religioase, dialogul interreligios şi combaterea fundamentalismului. A avut loc, de asemenea, şi un schimb de opinii pe teme internaţionale de actualitate", precizează Administrația Prezidențială.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News