Papa Francisc: De la cuib, la sectă nu este decât un singur pas

Papa Francisc
Papa Francisc

Papa Francisc a avertizat duminică împotriva tendinţei de izolare ''a celor care se aseamănă între ei'', explicând că de la ''cuib la sectă este doar un pas''.

În ziua de azi, există mereu tentaţia de construi cuiburi, de a se reuni în jurul propriului grup, al propriilor preferinţe, cei care se aseamănă între ei, alergic la orice forma de contaminare, a declarat suveranul pontif cu ocazia slujbei de Rusalii din piaţa Sfântul Petru.

"De la cuib la sectă nu este decât un singur pas, inclusiv în cadrul Bisericii: de câte ori ne definim propria identitate împotriva cuiva sau a ceva", a adăugat papa Francisc, care nu încetează să pledeze pentru ospitalitate mai presus de diferenţele confesionale sau naţionalitate.

"În epoca calculatoarelor, rămânem la distanţă: mai 'sociali' (pe reţelele de socializare), dar mai puţini sociabili", a mai spus suveranul pontif.

"Este la modă să să insultăm"

"Este la modă să punem calificative, dar şi să insultăm din păcate. Apoi ne dăm seama că acest lucru face rău atât celui care insultă, cât şi celui insultat", a urmat acesta.

Cu prilejul unei alte slujbe celebrate sâmbătă în piaţa Sfântul Petru, papa, care este şi episcop de Roma, i-a încurajat pe credincioşii din dioceza sa să fie atenţi la suspinele persoanelor care locuiesc în acest oraş.

"Pentru a asculta strigătul oraşului Roma, avem nevoie ca Domnul să ne ia de mână şi să ne coboare din poziţiile noastre, să venim în mijlocul fraţilor noştri care locuiesc în acest oraş", a declarat pontiful argentinian în faţa a 50.000 de persoane, printre care primarul Romei, Virginia Raggi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel