Papa Francisc a adus miercuri un omagiu catolicilor din China care îşi păstrează credinţa în pofida 'greutăţilor şi obstacolelor' cu care se confruntă, într-o aparentă referire la restricţiile Beijingului privind religia, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Declaraţiile Suveranului Pontif în faţa a mii de credincioşi adunaţi în Piaţa Sfântul Petru din Roma au loc în condiţiile în care Vaticanul şi China se află încă în faza de implementare a unui acord important, semnat în septembrie anul trecut, cu privire la numirea episcopilor. Acordul a împărţit catolicii din China şi din întreaga lume, unii critici ai Papei Francisc susţinând că acesta a cedat în faţa guvernului comunist chinez.
Cea mai deschisă critică a venit din partea cardinalului Joseph Zen, fostul arhiepiscop din Hong Kong. Suveranul Pontif a declarat că vinerea aceasta este marcată o sărbătoare celebrată de catolici la Altarul Maicii Domnului din Sheshan, lângă Shanghai. 'Această ocazie fericită îmi permite să exprim o apropiere şi afecţiune deosebită pentru toţi catolicii din China, care, printre greutăţile şi obstacolele zilnice, continuă să creadă, să spere şi să iubească', a spus el. Papa Francisc le-a cerut de asemenea catolicilor din China să 'rămână întotdeauna uniţi în comuniune cu Biserica universală'.
Constituţia Chinei garantează libertatea religioasă însă, după preluarea mandatului de către preşedintele Xi Jinping în urmă cu şase ani, guvernul de la Beijing a înăsprit restricţiile asupra religiilor considerate o provocare la adresa autorităţii Partidului Comunist de guvernământ, notează Reuters.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News