Papa Francisc condamnă creșterea alarmantă a atacurilor împotriva comunității evreiești la nivel mondial

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Papa Francisc a deplâns sâmbătă "înmulţirea teribilă a atacurilor împotriva evreilor în întreaga lume", precum şi creşterea antisemitismului şi anti-iudaismului începând cu 7 octombrie şi declanşarea războiului dintre Israel şi Hamas, relatează AFP.

"Noi, catolicii, împreună cu voi, suntem foarte îngrijoraţi de înmulţirea teribilă a atacurilor împotriva evreilor în întreaga lume", a subliniat papa argentinian într-o scrisoare adresată "fraţilor şi surorilor evrei din Israel" şi făcută publică de Vatican.

Războiul dintre Israel şi Hamas "a produs diviziuni în opinia publică mondială, care uneori se transformă în forme de antisemitism şi anti-iudaism", a continuat papa, potrivit Agerpres.

Biserica Catolică "respinge toate formele de anti-iudaism şi antisemitism, condamnă fără echivoc orice manifestare de ură împotriva evreilor şi a iudaismului, care este un păcat împotriva lui Dumnezeu", a spus Suveranul Pontif.

Cu toate acestea, papa argentinian nu a uitat poporul palestinian.

"Inima mea este aproape de voi, de Ţara Sfântă, de toate popoarele care o locuiesc, israelieni şi palestinieni, şi mă rog ca dorinţa de pace să fie mai puternică în toţi", a adăugat papa.

Deplângând "tragedia precum cea care a avut loc în ultimele luni", papa Francisc a invitat la "rugăciuni speciale pentru întoarcerea ostaticilor" ţinuţi captivi de Hamas.

Cu mai puţin de o lună în urmă, Suveranul Pontif a condamnat încă o dată "toate formele de terorism şi extremism" şi a cerut "eliberarea imediată a tuturor ostaticilor din Gaza".

Jorge Bergoglio a adăugat, de asemenea, că "răspunsul militar puternic" al Israelului "a provocat o criză umanitară de o gravitate excepţională şi suferinţe de neconceput".

Războiul a fost declanşat pe 7 octombrie de un atac fără precedent al unor comandouri ale Hamas din Fâşia Gaza vecină pe teritoriul israelian, care a ucis peste 1.160 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ al AFP bazat pe date oficiale israeliene.

Ca răspuns la atac, Israelul a promis să "anihileze" Hamas, care a preluat puterea în Gaza în 2007, şi a lansat o ofensivă militară care a ucis 27.238 de persoane, marea majoritate civili, conform ultimului bilanţ, de sâmbătă, al Ministerului Sănătăţii al Hamas.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel