Papa Francisc, gest incredibil făcut în fața mulțimilor

Papa Francis a lăudat un copil mut "indisciplinat", care s-a urcat pe scena pe care se afla pontiful pentru a se juca, şi s-a folosit de acest moment pentru a vorbi despre libertate şi credinţa în Iisus.

Evenimentul a avut loc miercuri, la Vatican, în timpul audienţei generale. Un băieţel în vârstă de şase ani, Wenzel Wirth, s-a năpustit pe scena unde se afla papa Francis, fără ca jandarmii de la Vatican şi membrii Gărzii Elveţiene (însărcinată cu paza pontifului) să intervină.

Mama băieţelului, o femeie argentiniano-italiană, s-a grăbit să îl ia pe băieţel de pe scenă, explicându-i papei că acesta nu poate vorbi.

"Lăsaţi-l în pace", a spus papa Francis, în timp ce băieţelul alerga de jur împrejur. La un moment dat, micuţul s-a oprit să atingă una dintre mâinile gărzii care se afla pe scenă, după care a început să se joace în spatele pontifului, care era aşezat pe scaun. După ce mama s-a îndepărtat de scenă, Francis, care este originar din Argentina, i-a şoptit zâmbitor episcopului George Ganswin, ce era aşezat alături: "Este argentinian. Indisciplinat".

Lectie umanitară oferită de Papa Francisc

În predica sa, papa Francis s-a folosit de copil pentru a oferi o lecţie.

"Acest copil nu poate vorbi. Este mut, dar poate comunica şi are ceva ce m-a pus pe gânduri: libertate. Este indisciplinat, dar liber", a spus acesta.

"M-a făcut să mă gândesc «Oare sunt atât de liber în faţa lui Dumnezeu?»", a adăugat acesta.

Copilul ne ţine o predică tuturor

"Când Iisus spune că trebuie să fim precum copiii, aceasta înseamnă că trebuie să avem acea libertate pe care o are un copil în faţa părintelui său", a continuat acesta, adăugând: "Cred că acest copil ne ţine o predică tuturor".

Tatăl copilului, Ariel Wirth, a declarat pentru Associated Press că micuţul suferă de tulburări de comportament şi deficienţe de vorbire. Acesta a adăugat că au venit la Roma de la Verona şi i-au spus copilului că va putea să îl vadă pe papă.

"Nu a fost ceva planificat", a explicat acesta. "Încercăm să îl lăsăm liber. Trebuie să se poată exprima şi trăim fără să ascundem problemele de care suferă", a mai spus acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel