Papa Francisc îi cere Ucrainei „să privească în perspectivă” pentru a obține pacea

Papa Francisc îi cere Ucrainei „să privească în perspectivă” pentru a obține pacea
Papa Francisc îi cere Ucrainei „să privească în perspectivă” pentru a obține pacea

Liderii Ucrainei vor trebui să privească în perspectivă pentru a obţine pacea, a declarat vineri Papa Francisc, sugerând că Kievul va fi nevoit să facă unele concesii pentru a pune capăt războiului cu Rusia, relatează Reuters.

 

Publicitate

La începutul acestei luni, Suveranul Pontif a făcut apel la un armistiţiu pentru a evita riscul unei escaladări a războiului şi s-a rugat la Dumnezeu "să grăbească" sfârşitul conflictului.

Într-o scrisoare deschisă transmisă vineri pentru a marca nouă luni de la invazia rusă, Papa Francisc a salutat tăria ucrainenilor în faţa asaltului violent al Rusiei.

"Lumea a recunoscut un popor curajos şi puternic, un popor care suferă şi se roagă, plânge şi se luptă, rezistă şi speră. Un popor nobil şi martir", a scris el.

Papa Francisc a mai spus că se roagă pentru liderii Ucrainei. "A lor este datoria să conducă ţara în aceste vremuri tragice şi să ia decizii în perspectivă pentru pace şi să dezvolte economia în contextul distrugerii atât de mari a unei infrastructuri vitale", a transmis Suveranul Pontif.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat săptămâna trecută că Ucraina este pregătită pentru pace, dar numai în condiţii care ar presupune eliberarea întregului teritoriu ocupat.

Într-un interviu pentru o publicaţie, apărut de asemenea săptămâna trecută, Papa Francisc a spus că Vaticanul este dispus să facă orice este posibil pentru a media şi pentru a se pune capăt războiului.

Papa Francisc, înregistrat fără să știe. Ce i-a spus unui cardinal judecat pentru fraudă

Un cardinal italian de rang înalt, judecat în prezent pentru fraudă financiară, i-a cerut papei Francisc să confirme că a autorizat transferuri financiare confidenţiale în timpul unei conversaţii telefonice înregistrate fără ştirea suveranului pontif cu puţin timp înaintea procesului său, au anunţat vineri mai multe companii mass-media italiene, citate de AFP. 

Acea înregistrare, realizată în vara anului 2021, cu trei zile înainte de începerea procesului şi la puţin timp după ce papa Francisc suferise o dificilă operaţie la colon, nu a fost făcută publică, însă existenţa ei a fost dezvăluită joi cu ocazia unei audieri la Tribunalul din Vatican. Cardinalul Angelo Becciu, în vârstă de 74 de ani, un fost consilier apropiat al papei Francisc, a fost demis din funcţiile sale şi a rămas fără privilegiile aduse de funcţia de cardinal în septembrie 2020, pe fondul unui scandal legat de o tranzacţie imobiliară la Londra, deşi şi-a susţinut mereu nevinovăţia.

În total, zece persoane sunt judecate din iulie 2021 la Tribunalul Penal din Vatican pentru fraudă, deturnare de fonduri, abuz de putere, spălare de bani, corupţie şi extorsiune.

Printre ele se află şi Cecilia Marogna, angajată de monseniorul Becciu în calitate de consultant în materie de securitate şi acuzată că a cheltuit 575.000 de euro primiţi de la Vatican pe cazări în hoteluri şi produse de lux.

Potrivit procurorilor, fondurile plătite Ceciliei Marogna - supranumită 'doamna cardinalului' de jurnaliştii din presa italiană - erau destinate eliberării preoţilor şi călugăriţelor care sunt reţinuţi ca ostatici în străinătate.

În conversaţia telefonică purtată cu papa Francisc în data de 24 iulie 2021, cardinalul Becciu i-a cerut suveranului pontif să confirme că a autorizat deblocarea de fonduri pentru a elibera o călugăriţă columbiană reţinută în Mali de o grupare teroristă asociată cu Al-Qaida. 'Mi-aţi dat sau nu aprobarea să încep operaţiunile de eliberare a călugăriţei?, a întrebat monseniorul Becciu.

'Am fixat răscumpărarea la 500.000 de euro, nu mai mult, pentru că ar putea părea imoral să dăm mai mulţi bani (...) teroriştilor... Cred că v-am informat despre toate acestea... vă amintiţi?'. Potrivit stenogramei înregistrării, publicată de cotidianul italian Il Messaggero, papa i-a răspuns că îşi aminteşte 'vag'.

Suveranul pontif, care părea perplex, i-a cerut atunci cardinalului Becciu să facă acea solicitare în scris. Conversaţia a fost înregistrată în apartamentul lui Angelo Becciu de unul dintre apropiaţii acestuia, potrivit tribunalului. Procesul, primul în care este implicat un cardinal catolic cu un rang atât de înalt, va continua vineri cu audierea unor martori cheie în acest caz controversat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel