Papa Francisc a îndemnat duminică oamenii să vorbească unii cu ceilalţi în timpul mesei şi să nu-şi mai folosească telefoanele mobile, menţionând exemplul lui Iisus, al Mariei şi al lui Iosif drept model pe care familiile îl pot urma, potrivit Reuters, citat de Agerpres.
Aceştia se rugau, munceau şi comunicau unii cu ceilalţi, a spus papa Francisc adresându-se credincioşilor prezenţi în Piaţa Sfântul Petru, pentru a lua parte la rugăciunea săptămânală Angelus.
"Mă întreb dacă voi, în familiile voastre, ştiţi cum să comunicaţi sau sunteţi precum copiii aceia care, atunci când sunt la masă, vorbesc toţi pe telefonul mobil... e linişte ca în timpul slujbei, dar nimeni nu comunică", a spus suveranul pontif.
"Trebuie să începem să comunicăm din nou în familiile noastre", a adăugat papa Francisc. "Taţi, părinţi, copii, nepoţi, fraţi şi surori, aceasta este o sarcină pe care să vi-o asumaţi astăzi, în ziua dedicată Sfintei Familii".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu