Papa Francisc a vorbit despre operația sa și despre o posibilă renunțare la pontificat.
Papa Francisc a dat asigurări, într-un interviu acordat miercuri postului de radio spaniol COPE, că se simte bine şi "duce o viaţă normală" după operaţia la colon, că intenţionează să plece în călătorii şi că "nici prin cap nu i-a trecut să renunţe la pontificat, relatează EFE, citat de Agerpres.
În interviul de o oră şi jumătate, papa a oferit detalii despre intervenţia chirurgicală în cadrul căreia i-au fost extirpaţi "33 de centimetri din intestin" şi a redus la tăcere zvonurile cu privire la starea sa de sănătate şi o posibilă renunţare la pontificat.
Suveranul pontif a dezvăluit că un asistent medical, cu experienţă de 30 de ani în domeniul sanitar, a fost cel care i-a salvat viaţa. "Trebuie să vă operaţi", i-a spus el papei, în pofida faptului că acestuia îi fuseseră recomandate alte opţiuni, precum un tratament cu antibiotice.
La întrebarea dacă operaţia recentă îi va afecta viitoarele călătorii apostolice la Budapesta şi în Slovacia, în perioada 12 - 15 septembrie, papa a mărturisit că "s-ar putea să o afecteze puţin pe prima, deoarece trebuie să se recupereze total", dar a asigurat până la urmă va onora şi această vizită, la fel ca şi pe celelalte.
Papa a asigurat însă că va pleca la Glasgow (Scoţia) în noiembrie, pentru a participa la Summitul asupra climei (COP26), şi că pe agenda sa mai figurează călătorii în Cipru, Grecia şi Malta. De asemenea, suveranul pontif a declarat că lasă deschisă opţiunea unei vizite la Santiago de Compostela (Spania).
Despre zvonurile publicate de un ziar ultraconservator italian privind renunţarea sa pontificat, papa a mărturisit că a aflat ulterior ştirea, când i-a fost comentată de o jurnalistă, şi a dat asigurări că "nici prin cap nu i-a trecut" o asemenea opţiune. "Când un papă este bolnav se iscă mereu o briză sau un uragan în Conclav", a precizat el ironic.
Papa a vorbit şi despre alte chestiuni personale, mărturisind că a ieşit "pe ascuns"din Vatican în trei ocazii pentru a vizita unele case, lucru dezvăluit ulterior de presă.
Liderul de la Vatican a asigurat totodată că îşi menţine promisiunea de a nu se uita la televizor, deşi îl mai aprinde uneori ,"la învestirea unui preşedinte, sau când are loc vreun accident aviatic".
"Mă uit la astfel de lucruri, dar nu sunt dependent de ele", a mărturisit papa, care şi-a exprimat dorinţa să fie amintit "drept un păcătos care a încercat să promoveze binele".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu