Papa Francisc l-a numit pe Gianluca Gauzzi Brocoletti, în vârstă de 45 de ani, în funcţia de şef al securităţii Vaticanului după demisia luni a Comandantului Jandarmeriei, Domenico Giani, în urma scurgerii în presă a unor informaţii dintr-o anchetă referitoare la presupuse nereguli financiare la Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun, relatează EFE.
Gauzzi Brocoletti era din 2018 comandant adjunct al Jandarmeriei, principalul corp care se ocupă cu securitatea papei şi a Vaticanului. Cu o diplomă în Ingineria Securităţii şi Protecţie, obţinută la Universitatea 'La Sapienza' din Roma, Brocoletti a intrat în corpul Jandarmeriei în 1995, iar din 1999 a fost responsabil cu planificarea şi dezvoltarea infrastructurii reţelei şi tehnologiei de securitate şi cyber-securitatea Statului Vatican.
El l-a însoţit pe papă în mai multe vizite apostolice şi în deplasări pastorale, potrivit informaţiilor oferite de Vatican. Brocoletti îl înlocuieşte pe Giani care a fost Comandant al Jandarmeriei timp de două decenii şi s-a aflat în serviciul a trei suverani pontifi. Demisia lui Giani, în vârstă de 57 de ani, intervine după o serie de percheziţii fără precedent întreprinse de subordonaţii săi la două birouri-cheie de la Vatican, Autoritatea pentru Informaţii Financiare (AIF) şi Secretariatul de Stat.
În cursul percheziţiilor, poliţia a confiscat documente şi dispozitive electronice, Vaticanul afirmând că s-a dat astfel curs plângerilor depuse de Banca Vaticanului şi de Biroul Auditorului general şi având legătură cu 'operaţiuni financiare derulate în decursul timpului'. În comunicatul de luni, serviciul de presă al Vaticanului a condamnat această scurgere în presă ca fiind de natură 'să aducă prejudicii persoanelor implicate şi imaginii Jandarmeriei'.
Într-un interviu pentru presa de la Vatican, Giani a confirmat că persoanele menţionate în documentul scurs în presă se află sub anchetă şi au fost sancţionate cu 'o măsură administrativă'. Potrivit relatărilor presei, ancheta se referă la investiţii în proprietăţi imobiliare de lux la Londra şi folosirea unor sume din fondul de caritate personal al papei, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu