Papa Francisc revoluționează catolicismul. A numit trei femei în posturi cheie, la Vatican, cu rol în alegerea episcopilor

Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Papa Francisc a numit miercuri trei femei în cadrul autorităţii de la Vatican cu rol în alegerea episcopilor, un demers considerat istoric, transmit DPA şi Reuters.

Două călugăriţe, Raffaella Petrini şi Yvonne Reungoat, şi o mireană, María Lía Zervino, au fost numite în Dicasterul pentru episcopi, a anunţat Vaticanul.

Raffaella Petrini, în vârstă de 53 de ani, deţinea deja funcţia de secretar general din noiembrie anul trecut, ocupând astfel cea de-a doua poziţie în ierarhia oficialilor de la Vatican.

Yvonne Reungoat a fost superioară generală a ordinului Fiicele Mariei Ajutorul Creştinilor, iar Zervino a fost preşedinta Uniunii Mondiale a Organizaţiilor Femeilor Catolice.

Papa Francisc, în vârstă de 85 de ani, a făcut referire la acest demers într-un interviu acordat săptămâna trecută fără să nominalizeze vreo persoană.

Dicasterul pentru episcopi a avut până acum o componenţă exclusiv masculină

Cele trei femei se numără printre cele 14 persoane numite în Dicasterul pentru episcopi, al cărui rol este de a examina candidaţii şi de a-l consilia pe papă cu privire la alegerea preoţilor în funcţia de episcop.

Celelalte 11 persoane numite miercuri sunt cardinali, episcopi şi preoţi, potrivit Reuters. Mandatul acestora durează cinci ani. Înainte de anunţul de miercuri al celor 14 numiri, departamentul avea peste 20 de membri. Numărul total fluctuează în funcţie de data de expirare a mandatului, dar în mod obişnuit, comitetul este compus din 25-30 de membri.

A mai numit femei, atât călugăriţe cât şi laice, în departamente ale Vaticanului

În felul acesta, lucrurile se mai deschid puţin, a declarat papa Francisc într-un interviu acordat agenţiei Reuters pe 2 iulie la rezidenţa sa, când şi-a dezvăluit intenţia de a numi femei în procesul decizional de numire a episcopilor. În afara lui Petrini, papa Francisc a mai numit femei, atât călugăriţe cât şi laice, în departamente ale Vaticanului. Anul trecut a numit-o pe călugăriţa italiană Alessandra Smerilli în a doua funcţie din ierarhia departamentului pentru dezvoltare, care se ocupă cu teme legate de justiţie şi pace.

De asemenea, papa Francisc a numit-o pe călugăriţa franceza Nathalie Becquart, membră a Xaviere Missionary Sisters, în funcţia de subsecretar al Sinodului episcopilor, care se ocupă cu pregătirea reuniunilor globale ale episcopilor, desfăşurate o dată la câţiva ani. Printre femeile care nu aparţin clerului, dar care deţin funcţii importante la Vatican se numără Barbara Jatta, prima femeie director a Muzeelor Vaticanului, şi Cristiane Murray, directoare adjunctă a Biroului de presă al Vaticanului. Ambele au fost numite de Papa Francisc, scrie Agerpres.

Citește și - Papa Francisc: "Nu îmi dau demisia, dar dacă renunţ, aş vrea să rămân într-o parohie la Roma"

Papa Francisc afirmă că ar vrea să rămână într-o parohie din Roma, dacă ar alege să se retragă din postul de Papă. 

A devenit acum un subiect recurent, un adevărat laitmotiv, de când ce starea sa de sănătate a fost compromisă din cauza durerilor de genunchi şi a folosirii unui scaun cu rotile: "Papa Francisc ia în considerare posibilitatea de a demisiona?", se întreabă jurnaliştii, comentatorii, vaticanişti.

Şi orice dezminţire, reiterată până acum punctual, nu serveşte la înlăturarea îndoielilor. Iminenta sa vizită la L'Aquila cu ocazia Sărbătorii Iertării i-a determinat pe unii să facă o paralelă cu Celestino al V-lea, Papa "marelui refuz".

Papa Francisc a dat o ultimă şansă într-un interviu în spaniolă acordat Televisa Univision, intervievat de jurnalistele mexicane María Antonieta Collins şi Valentina Alazraki. "Nu am de gând să-mi dau demisia. Nu, deocamdată", a spus Papa Francisc, care nu ar fi putut fi mai clar. El recunoaşte că a crezut mereu că timpul petrecut la Vatican va fi scurt, "dar nu mi-am dat seama şi au trecut nouă ani", spune cu ironie Papa Bergoglio, care a făcut din căutarea "firescului" şi a simplităţii unul dintre semnele pontificatului său.

Desigur, mărturiseşte că "îl doare puţin genunchiul", că se simte puţin "slăbit", deşi acum poate merge; dar că "niciodată", în orice caz, nu i-a trecut prin cap să demisioneze, până astăzi. Totuşi, lasă o fereastră deschisă, "dacă văd că nu pot, ori mă doare sau sunt un obstacol, aştept ajutor pentru a lua decizia de a mă retrage", a spus Suveranul Pontif. Vezi continuarea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel