Adepţi ai teoriilor cospiraţiei vorbesc despre misterele pe care mai marii catolicismului le ascund în pivniţele din Catedrala Sfântul Petru. Potrivit lor acolo ar fi păstrate 105 documente, dintre care 20 nu au fost niciodată dezvăluite oamenilor de rând.
Printre acestea se găsesc mai multe scrisori controversate pe care Papa Pius al XI-lea i le-ar fi trimis lui Hitler, o misivă inscripţionată pe scoarţa unui copac, pe care căpeteniile triburilor Ojibwe i-ar fi oferit-o Sfântului Părinte de la Vatican, dar şi scrisoarea pe care regele Henric al VIII-lea i-a trimis-o papei prin care îl anunţa că renunţă la catolicism şi aderă la credinţa anglicană, scrie antena3.ro.
Misterul legat de ”oala de noapte” a lui Hitler persistăÎnsă misterele nu se opresc aici. Se pare că nepotul lui Genghis Han i-ar fi trimis Papei Inoceţiu al IV-lea o scrisoare prin care îi cerea să se alăture tuturor liderilor creştini în închinarea în faţa lui pentru a-i recunoaşte puterea şi suveranitatea.
Conspiraţia nu se opreşte aici. Se pare că în "cutia documentelor secrete" s-ar mai afla şi taine tehnologice care prezintă conoportarea, teleportarea sau levitaţia.
Mai mult, în catacombele Vaticanului s-ar mai găsi documente impresionante care să ateste începuturile creştinismului, iar dacă ar fi publicate, acestea ar zgudui din temelii însăşi esenţa catolicismului.
Aceste arhive nu pot fi văzute de oricine, iar cei care depun cereri pentru a le studia trebuie să fie analizaţi de Consiliul Cardinalilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu