Cercetătorii din Statele Unite și Scoția au învățat mai mulți papagali de companie să efectueze apeluri video, iar păsările au dezvoltat relații de prietenie la distanță.
Publicitate
Echipa de cercetători, compusă din oameni de ştiinţă de la Universitatea Northeastern şi Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) din Statele Unite şi de la Universitatea din Glasgow, a publicat rezultatele unui studiu care a vizat îmbunătăţirea vieţii papagalilor crescuţi pentru companie.
Studiul a implicat papagali care au învățat să sune din clopoțel, acţiune în urma căreia un îngrijitor le aducea o tabletă. Papagalii își foloseau ciocul pentru a selecta o fotografie a unei alte păsări pe ecran și inițiau astfel un apel video.
În timpul acestor apeluri, papagalii au manifestat comportamente care le imitau pe cele ale păsărilor din sălbăticie, a precizat echipa de oameni de ştiinţă.
"Ceea ce ar face cealaltă pasăre, ar face şi ei, cântând. Aşadar, am văzut o mulţime de comportamente naturale între cele două păsări, chiar dacă între ele exista un paravan", a declarat pentru postul WHDH-TV Jennifer Cunha, specialistă în comportamentul papagalilor la Universitatea Northeastern.
Cercetătorii au spus că papagalii au început să dezvolte relații de prietenie prin intermediul apelurilor video, dând dovadă de anumite preferinţe, efectuând în mod repetat apeluri video aceloraşi companioni la distanţă.
„Au început să apară niște dinamici sociale puternice”, a declarat Rébecca Kleinberger, profesoară la aceeaşi universitate, pentru Northeastern Global News.
Studiul sugerează că apelurile video între papagali pot îmbunătăți comportamentul și bunăstarea acestora, în special a celor care sunt singurii papagali din locuință.
„Când sunt ținuți ca animale de companie, de foarte multe ori sunt singura pasăre din gospodărie. Ei nu au posibilitatea să-şi dezvolte propria identitate de specie”, a declarat Kleinberger pentru CBC Radio, potrivit upi.com.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu