S-a aflat care sunt cele mai abandonate animale de companie, de la începutul pandemiei: papagalii!
Papagalii nu sunt chiar cei mai buni companioni în timpul pandemiei de coronavirus, mai ales pentru cei care lucrează de acasă. Aparent aceste pasări sunt extrem de zgomotoase, întrerup adesea conferințele prin Zoom, în plus deranjează și vecinii. Mai mult, se pare că papagalii au o preferință pentru bărbați și urăsc femeile.
În Marea Britanie, organizațiile care se ocupă cu adopția acestor pasări au ramarcat că în această perioadă sunt cu circa 70 la sută mai mulți papagali care au nevoie de un cămin decât anul trecut.
În această perioadă, în care multă lume lucrează de acasă, oamenii sunt reticenți în ceea ce privește adopția papagalilor, care sunt extrem de zgomotoși. În plus, o parte din ei nu suporta să stea în compania femeilor. Papagalii din captivitate au tendința să dezvolte preferințe pentru femei sau bărbați, în funcție de sexul primului lor proprietar.
“Chiar e o problemă dacă lucrezi de acasă și ai o conferință pe Zoom, iar papagalul ciripește zgomotos în fundal”, spune Claire Longworth, manager la asociația Birdline.
Nimal Fernando, un londonez în vârstă de 32 de ani care deține un magazin de pasări exotice, spune că primește sute de mesaje de la deținătorii de papagali care îl întreabă cum să îi oprească pe aceștia din “țipat”, scrie digi-animalworld.tv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci