Adrian Papahagi spune că nu îi datorează nimic lui Traian Băsescu și, din acest motiv, îi va rămâne fidel și după terminarea mandatului de președinte.
"Nu-i datorez nimic lui Traian Băsescu. Tocmai de aceea îi voi rămâne fidel până la terminarea mandatului și după. Nu pentru el - deși omul are o tărie de caracter și o inteligență nativă care impun respect - ci pentru principiile mari pe care le-a servit: reformism, stat de drept, justiție independentă, linia euro-atlantică.
Mă deprimă o parte a anturajului său: dar n-ai ce face, așa e nu doar clasa politică, ci tipul uman al tranziției. Impresionant e că a reușit să fie om de stat în ciuda lor", a scris Adrian Papahagi pe Facebook.
De asemenea, el a mai zis că, peste ani și ani, în paginile manualelor de istorie, se vor scrie lucruri bune despre Traian Băsescu.
"Istoria nu reține scandalurile, ci liniile groase. Despre Băsescu se va spune peste 50 ani, în paragraful pe care îl va merita în manualele de istorie, că a păstrat România în orbita Occidentului și i-a întărit instituțiile. Restul sunt detalii. Semnificative azi, fără doar și poate, dar detalii în durata lungă", a conchis Adrian Papahagi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu