UPDATE. Papahagi regretă replica dată lui Lăzăroiu. Papahagi și Lăzăroiu, în război pe Facebook

papahagi
papahagi

Sebastian Lăzăroiu și Adrian Papahagi se războiesc în declarații pe Facebook. Papahagi scrie că "zeroul de după virgulă s-a supărat pe virgulă", după ce consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a scris, la rândul său, pe reţeaua de socializare despre Ungureanu şi Papahagi, catalogându-i drept "două virgule în politica românească".

UPDATE: Adrian Papahagi regretă replica dată lui Lăzăroiu după primul atac venit din partea consilierului prezidențial, precizând că ar trebui făcut front comun împotriva USL-ului, nu lansate atacuri în cadrul aceleași tabere:

”Sebastian Lăzăroiu mă ironiza în mod nepermis pe facebook. Îmi pare rău că nu m-am abținut să-i răspund sarcastic. Consider o imensă nedreptate textul scris despre mine: nu m-am lepădat niciodată de Traian Băsescu și nu o voi face vreodată, dar nici nu înțeleg să-l tămâiez slugarnic. Nu sunt "creația" nimănui: rămân un om liber, cu o credință, un crez și niște valori pe care le voi sluji. Sunt în continuare alături de Traian Băsescu, în spiritul unei egalități și loialități cavalerești, nu al unui servilism de care sunt străin prin educație. Nu m-am băgat în față pe scenele campaniei anti-suspendare în această vară, ci am fost invitat să vorbesc. Mi-am știut mereu locul, și în discurs și în construcția care a urmat. Am continuat lupta, candidând (cu eforturi proprii) și aducând voturi dreptei, iar nu profitând , a de voturile colegilor. Nu văd ce mi se poate reproșa. Realizez însă că nu orice obrăznicie trebuie rapid șfichiuită. Regret spectacolul jalnic al luptelor de orgolii și faptul că m-am complăcut, fie și pentru o clipă, în acesta. Aș vrea să fim uniți împotriva USL, nu să ne ironizăm reciproc. Cu asta, consider episodul închis și-mi voi mușca limba data viitoare” a scris Adrian Papahagi pe Facebook.

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a scris pe Facebook, că Mihai Răzvan Ungureanu şi Adrian Papahagi "se fac că nu îl cunosc pe Traian Băsescu, omul care i-a promovat", el adăugând: "Mă încăpăţânez să cred că lipsa caracterului nu e o condiţie să ajungi mare în politică".

 "Două virgule în politica românească. MRU, promovat Ministru de Externe, şef SIE, premier. De Traian Băsescu. Papahagi, urcat pe scenă de acelaşi Traian Băsescu, în campania pentru referendumul de demitere din vară. Observ cu amărăciune cum amândoi se fac că nu îl cunosc pe Traian Băsescu, omul care i-a promovat. Pentru unul e un model ce nu trebuie urmat, pentru celalalt e un fel de paria.Totuşi, mă încăpăţânez să cred că lipsa caracterului nu e o condiţie să ajungi mare în politică. Poate doar vreo virgulă pe acolo...", scrie Lăzăroiu.

Papahagi i-a răspuns lui Lăzăroiu şi într-un comentariu la postarea acestuia.

 "Nu ştiu ce observaţi, domnule Lăzăroiu, dar sunteţi într-o gravă eroare. Habar n-am unde aţi găsit ideea cu "paria"... Nu m-am dezis de Traian Băsescu şi nu o voi face. Socotesc, dimpotrivă, că mi-am asumat o luptă grea într-un moment ingrat, pentru Traian Băsescu şi pentru valorile în care cred, fără să trag vreun folos din asta. Nu văd ce mi se poate reproşa. Mi-ar părea rău să cred că v-aţi pierdut discernământul", a scris Papahagi.

 Recent, Adrian Papahagi scria, pe Facebook: "Dreapta trebuie să propună cât de curând un candidat la prezidenţiale. Nu cred însă că vom putea câştiga în 2014 cu nimeni care a fost lansat şi susţinut de Traian Băsescu - e ingrat, dar aşa este (s-a văzut în 9 decembrie). Devine esenţial să pregătim nu unul, ci zece lideri tineri pentru 2016 şi 2019. Iar în 2019 dreapta va trebui să-şi selecţioneze candidatul în mod serios, în urma unor primare, nu pe sondajele lui peşte".

 Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, miercuri seară, la Realitatea TV, că nu poţi merge cu un candidat la prezidenţiale care să nu aibă o pregătire "relevantă" faţă de atributele constituţionale ale preşedintelui - politica externă şi cea de securitate naţională. "Nu poţi merge spre candidatură cu persoane care nu au o pregătire cât de cât relevantă faţă de atributele constituţionale ale preşedintelui. Ce se remarcă în atributele constituţionale ale preşedintelui: politica externă şi politica de securitate naţională", a susţinut actualul senator.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel