Cei doi paparazzi care au declanșat scandalul de la nunta lui Călin Popescu Tăriceanu au fost arestați preventiv pentru 29 de zile. Decizia, luată de Judecătoria Sectorului 2, nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.
Cei doi paparazzi reţinuţi după incidentele de lângă Palatul Ghika din Capitală au antecedente penale, unul dintre ei fiind condamnat definitiv pentru încălcarea Legii circulaţiei, iar celălalt primind o amendă administrativă pentru lovire, au declarat, pentru Mediafax, surse din Poliţie.
Incidentele au început sâmbătă seară, după ora 23.00, când trei paparazzi din presa mondenă au intrat într-un conflict, la poarta Palatului Ghika, cu doi stewarzi angajaţi la petrecere.
Unul dintre paparazzi a lovit cu o sticlă în cap un steward, însă conflictul a fost aplanat, cel puţin temporar, după intervenţia poliţiştilor de ordine publică de la Secţia 7, care au constatat că nimeni nu vrea să depună plângere.
Ulterior, după plecarea Poliţiei, paparazzi s-au arătat deranjaţi de faptul că sunt filmaţi şi i-au atacat pe jurnaliştii veniţi lângă Palatul Ghika. Doi cameramani, de la Pro TV şi Realitatea TV, au fost loviţi de către agresori, la faţa locului sosind, din nou, poliţiştii de la Secţia 7.
În urma incidentelor, la Poliţie au dat declaraţii cei trei paparazzi, operatorii loviţi, care au depus plângeri, opt martori şi doi stewarzi de la petrecerea nunţii lui Tăriceanu.
"Tot la Poliţie, s-a făcut şi recunoaştere din grup, după care doi dintre paparazzi au fost reţinuţi, pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice", au mai spus aceleaşi surse.
Conform declaraţiilor unor martori, agresorii ar fi fost sub influenţa băuturilor alcoolice. Potrivit Poliţiei, aceştia vor fi cercetaţi şi pentru lovire, dacă operatorii de televiziune vor aduce certificate medico-legale.
În urma loviturilor primite, cameramanului de la Realitatea TV i-a fost scoasă o lucrare dentară, iar cel de la Pro TV are vânătăi tot la nivelul feţei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News