Marșul "Bucharest Pride" se va desfășura pe Calea Victoriei, în data de 14 august 2021, proiectul "Străzi deschise" fiind suspendat, după aprobarea primarului general Nicușor Dan.
"Având în vedere faptul că organizarea a două evenimente, în același timp, poate genera riscuri de siguranță conform organelor de specialitate, dar și contextul pandemic în care ne aflăm, proiectul ”Străzi deschise” va fi suspendat sâmbătă, 14 august. Începând de duminică, 15 august, acesta va fi reluat, în condiții normale de desfășurare”, a anunțat PMB.
"Bucureştenii trebuie să facă pe placul unei minorităţi"
"Din păcate, bucureştenii trebuie să facă pe placul unei minorităţi. Din păcate, nu ne vom mai bucura, în acea zi, de centrul oraşului. Se va bucura această mică comunitate gălăgioasă. Sigur, împletit şi cu un primar stângaci care oricum nu este în Bucureşti şi care le putea oferi şi alte variante. Vă aduc la cunoştinţă că, patru ani şi jumătate, tot aşa zburdau prin Bucureşti aceşti copilaşi, numai că nu au fost niciodată probleme pentru că, atunci când cunoşti Bucureştiul, ştii pe unde să îi bagi astfel încât restul oraşului să stea liniștit.
Aceste două lucruri duc la aceste rezultate. Deja ne-am obişnuit. Nu sunt de acord cu această decizie. Sunt atâtea bulevarde pe care le puteau pune la dispoziţie, aveau de unde să aleagă. Nu trebuie să îşi spună punctul de vedere cu pumnul bătând în masă. Lipsa de experienţă a tânărului de 50 de ani, Nicușor Dan, la asta duce. O să ne uităm toţi cum dau din trompete şi cum se bucură cu balonaşe această minoritate", a spus Aurelian Bădulescu, consilierul general PSD, în emisiunea Decisiv, de la Antena 3.
Ceartă Seidler - Bădulescu
Cristian Seidler: Ştiu că acest marş a avut loc în fiecare an şi mi se pare că, din 2015, este organizat tot pe Calea Victoriei. Deci şi în timpul în care PSD şi doamna Firea erau la conducerea PSD tot aşa avea loc acest.
Aurelian Bădulescu: Nu a avut loc pe niciun bulevard, dacă nu ştiţi, că eu le autorizam. Veneau de la Victoria şi îi întorceam la Romană, pe Caranfil.
Cristian Seidler: Peste Calea Victoriei a avut loc, nu e nicio problemă. Dar dacă vorbim despre minorităţi care ar trebui duse altundeva, eu mă gândesc, acum, că mitingul acela al PSD, care e o minoritate, clar, în Bucureşti, trebuia dus la piaţa Rahova, nu în Piaţa Victoriei.
Aurelian Bădulescu: Dacă facem parte din aceeaşi minoritate, nu înseamnă că trebuie să fim şi obraznici. Spuneţi ce aveţi de spus. Deocamdată, v-am bătut la toate examenele electorale. Iar pe ăştia mici cu gura mare... (...) are cine să îi apere.
Cristian Seidler: Sunteţi un bădăran!
Aurelian Bădulescu: Corect! Aveţi mare dreptate. Când nu ştiţi să răspundeţi, vă agăţaţi de asta!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu