Parada rușilor de 9 mai. Vladimir Putin, mimând victoria, lansează atacuri la NATO și SUA. ”Soldații morți veșnic vor rămâne tineri” - VIDEO LIVE / GALERIE FOTO

Astăzi, 9 mai, Rusia sărbătorește Ziua Victoriei. Vezi în articol cu ce mesaj a venit Vladimir Putin în fața rușilor.

Pregătirile pentru parada de 9 mai au început în Rusia de la primele ore ale dimineții. Astfel de evenimente sunt organizate în toate orașele țării, dar cea mai importantă este cea organizată în Piața Roșie, acolo unde Putin în fiecare an obișnuiește să se laude cu puterea lui militară, în special cu armele nucleare. În Piața Roșie s-au adunat mii de oameni cu drapelul Rusiei în mâini, iar televiziunile din Rusia de dimineață au prezentat interviuri cu veterani din Al Doilea Război Mondial, dar și cu oamenii din domeniul Apărării.

Evenimentul a început la ora 10:00. La paradă au fost prezenți principalii lideri de la Kremlin. Nelipsit a fost și Patriarhul Kirill, cunoscut deja pentru faptul că se implică prin discursuri militarizate în situația din Ucraina. Vladimir Putin a ajuns în Piața Roșie fiind împânzit de pază. Înainte de a se așeza la locul său, el a dat mâna cu mai mulți militari și veterani de război. Ulterior, a fost dat startul paradei. Toate televiziunile de stat difuzează momentul. Pe fundal se aude o voce care vorbește despre meritele Rusiei în cel de-al Doilea Război Mondial, menționându-se mai multe lupte importante pe care le-ar fi dus rușii atunci.

"Dușmanul va fi nimicit. Victoria va fi a noastră.", spune vocea pe fundal.

Ministrul Apărării al Federației Ruse, Serghei Șoigu, și-a făcut intrarea cu mașină de lux, decapotabilă. El a dat comanda forțelor armate pentru începerea defilării. În timp ce diverși militari își făceau intrarea în Piața Roșie, vocea de pe fundal explica despre ce forțe militare este vorba.

Discursul lui Putin

Ulterior, Șoigu a venit în fața lui Putin pentru a-i spune acestuia că parada este pregătită. După acest moment, liderul de la Kremlin a luat cuvântul.

Traducere de Doinița Manic

"Dragi cetățeni ai Rusiei, dragi veterani, militari, ofițeri, generali, vă felicit cu Ziua Victoriei. Apărarea patriei, atunci când s-a decis soarta ei, a fost mereu sfântă. (...) Și în aceste momente, în aceste zile, voi vă luptați pentru oamenii noștri din Donbas, pentru siguranța patriei noastre - Rusia. 9 mai 1945 pentru eternitate este înscrisă în istoria mondială ca un triumf al poporului nostru sovietic. (...) Ziua Victoriei este dragă și prețioasă pentru fiecare din noi.(...) Astăzi avem aici copiii, nepoții eroilor noștri. Ei aduc cu ei fotografiile celor dragi, a soldaților morți care veșnic vor rămâne tineri. Ne mândrim cu o generație de victorioși care au luptat împotriva nazismului. Datoria noastră este să păstrăm vie memoria celor care au abolit nazismul.

Atacuri la adresa NATO și SUA

Rusia mereu a luptat pentru un sistem egal și de neîmpărțit sistem de securitate, un sistem care este necesar întregii lumi. În decembrie 2021 noi am propus să semnăm un tratat pentru garanțiile de securitate. Rusia a chemat Occidentul la un dialog rațional, în căutarea unor soluții de compromis pentru interesul reciproc. Totul a fost în zadar. Țările NATO nu au vrut să ne asculte. Asta înseamnă că ei au avut alte planuri și noi vedem asta. NATO a început exerciții militare în apropierea țării noastre, în Donbas și chiar în Crimeea.

La Kiev vorbeau despre crearea armelor nucleare. Blocul NATO a început o activă desfășurare de forțe, în acest fel aducând o amenințare de neacceptat pentru noi, la granițele noastre. Totul vorbea după aceea că ciocnirea cu neonaziștii pe care SUA a pariat, va fi inevitabilă. Repet, noi am văzut cum era mutată tehnica militară, pericolul creștea de la o zi la alta. Rusia a dat o lovitură de preîntâmpinarea împotriva agresiunii. Aceasta a fost singura decizie corectă și necesară.

Putin: Noi comemorăm toți soldații celui de-al Doilea Război Mondial: americani, englezi, francezi, toți cei care au gonit nazismul și militarismul

Este inacceptabil. SUA, după căderea Uniunii Sovietice, au vorbit despre unicitatea lor, umilind întreaga lume, dar și pe aliații săi care s-au făcut că nu observă asta și au fost nevoiți să înghită, dar noi suntem o altă țară. Rusia are un alt caracter. Noi niciodată nu ne dezicem de iubirea de patrie, de credință și de obiceiurile strămoșilor, de stima față de toate popoarele și culturile. Astăzi se pare că s-a decis anularea acestor comori. S-a încercat falsificarea datelor despre cel de-al Doilea Război Mondial, promovarea rusofobiei, luarea în batjocoră a victimelor. Noi știm că militarilor americani care eu vrut să vină la parada din Moscova li s-a interzis să facă acest lucru. Dar vreau ca ei să știe. Noi ne mândrim cu realizările voastre, cu contribuția dumneavoastră în victoria comună. Noi comemorăm toți soldații celui de-al Doilea Război Mondial: americani, englezi, francezi, toți cei care au gonit nazismul și militarismul.

Astăzi în Donbas oamenii noștri se luptă pe pământurile noastre. Mă adresez militarilor noștri de acolo: Voi luptați pentru patrie, pentru oameni. Astăzi înclinăm capul în fața tuturor celor care au murit în război. În fața mamelor, soțiilor, fraților, surorilor, copiilor. (...) oameni nevinovați au murit în Donbas din cauza neonaziștilor. Un minut de reculegere pentru toți cei care au murit.", a spus Vladimir Putin în discursul său.

După minutul de reculegere, Putin și-a continuat discursul.

"Dragi tovarăși, moartea acestor oameni este o pierdere pentru noi. Autoritățile vor face totul ca să ajute acești oameni, aceste familii și în special copiii acestor militari. Am semnat un decret în acest sens astăzi. Le urez grabnică însănătoșire celor răniți. Dragi tovarăși, astăzi, aici, în Piața Roșie stau militari din multe regiuni ale țării, inclusiv cei care vin din zona Donbas, de pe câmpul de luptă. (...) Astăzi soldații noștri luptă apărându-se unul pe altul în fața gloanțelor cu propriile lor trupuri. Astăzi luptați pentru ceea ce au luptat bunici noștri. Slavă forțelor noastre armate. Pentru Rusia. Pentru Victorie", a mai spus Putin.

Youtube video image

Moscova: Parada aeriană de Ziua Victoriei, anulată din cauza vremii


Parada aeriană inclusă în ceremoniile de Ziua Victoriei de la Moscova a fost anulată din cauza vremii, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru agenția de știri de stat RIA Novosti, transmite Agerpres.

Ceremonia urma să prezinte 77 de avioane care zburau deasupra Pieței Roșii din Moscova, marcând cea de-a 77-a aniversare a victoriei Uniunii Sovietice în fața Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial. În program erau și opt avioane de vânătoare MiG-29 care ar fi zburat în formație „Z” pentru a-și arăta sprijinul pentru trupele rusești care luptă în Ucraina.

De asemenea, partea aeriană a paradei includea avionul de comandă și control strategic aeropurtat Il-80. Acesta este cunoscut și sub numele de „avionul Apocalipsei” pentru capacitatea sa de a fi folosit ca centru de comandă aeropurtat în cazul unui război nuclear.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel